Măsurile fiscale anunțate de Guvern încă din vară, bulversează în fiecare zi mediul de afaceri din România. Unii oameni de afaceri au decis să suspende investițiile până când se vor decide noile direcții economice. Între timp, toată lumea se întreabă care este până la urmă, logica aruncării în piață a acestor taxe, pentru că avem ziua și taxa nouă. De fapt, ce nu fac ei, este să nu taie cheltuielile statului.
Ne spun că fac marea reformă a statului, dar de fapt ei nu vor să umble acolo unde trebuie să umble. Cât despre controalele efectuate de Consiliul Concurenței la bănci sub suspiciunea că s-ar fi format un cartel, parcă prea e coincidență că s-au dus la bănci, tocmai când autoritățile anunțau o taxă de 1%. Amatorismul economic cu care sunt anunțate aproape în fiecare zi, schimbări de taxe, întărește ideea că nu suntem deloc pregătiți pentru secolul XXI, pentru că încă exersăm un socialism care se crede biruitor. Până la urmă se va ajunge în punctul în care va fi taxată întreaga economie. Un stat care a ajuns să numere coletele plătite ramburs de către clienți, și să renunțe în doar câteva zile la intenția de a înjumătăți cotele de impunere asupra câștigurilor la bursă din transferul titlurilor de valoare, plus multe alte măsuri care existau în spațiul public miercuri, iar joi erau schimbate din mers, denotă din partea inițiatorilor abilități economice paradoxal-anesteziante. Suntem exact în stadiul în care antreprenorii români nu mai știu ce cuvinte să folosească pentru a-i face să înțeleagă pe cei care au generat dezmățul acesta fiscal, că lumea s-a cam săturat de democrație, pentru că este relativă.
Se pare că această democrație nu rezolvă nimic. Lasă lucrurile în aer. Fiecare are dreptul și să judece și să aibă dreptatea lui. Iar, asta e intolerabil. Spitalul, școala, locul de muncă, administrația locală, mijloacele de transport în comun, felul în care se circulă cu mașinile, discuțiile de la televiziuni, toate astea și încă multe altele, scot în evidență în fiecare zi amatorismul la care s-a ajuns în societate. Există la nivel institutional și decizional, deocamdată mai domestic pentru că urmează totuși câteva runde de alegeri, varianta de a ți se spune, cu un aer flegmatic, îndelung exersat, dar care trebuie să pară improvizație lejeră, reacție spontană – să cânți la altă masă, pentru că habar n-ai despre ce e vorba. Ori, această aroganță prelungită în tot felul de măsuri fiscale gândite parcă la o cafea ieftină, ieșită din automate scumpe, adâncește și mai mult prăpastia care s-a creat între cetățeanul onest și cel care nu înțelege că de fapt, nu din cauza micului evazionist societatea merge rău. Societatea merge rău pentru că decenii la rând, statul a hrănit un monstru de care acum ar vrea să scape, dar dacă se poate numai prin discursuri prin platourile de televiziune. Problema e că firmele statului au datorii uriașe pe care nimeni nu se grăbește să le recupereze, apoi, sunt și cei atârnaţi de ţâţa aceluiași stat, care prin tot felul de firme, pun mâna pe foarte mulți bani. Acolo e cheagul, acolo e sângele acestui stat. Dar cineva trebuie să plătească. Sunt buni săracii, dezmoşteniţii sorţii, fraierii care, vor, nu vor, până la urmă or să achite tot până la ultimul bănuţ.
Vidarea de sens a democrației poate fi oprită în România, doar că nu există oameni pregătiți și cu știință de carte să o facă. Lucrul acesta s-a văzut și în cel mai recent incident de securitate, după ce Ucraina a informat România că o dronă rusească a explodat pe teritoriul românesc. Tot statul român a negat vehement acest incident, până când Ministerul Apărării, condus de un profesor de engleză, a relatat până la urmă că într-adevăr resturile unei drone au fost găsite pe teritoriul nostru. Cât de în siguranță s-ar simți participanții la summit-ul celor Trei Mări, dacă ar fi cetățeni români, după toate aceste bâlbâieli prin concret? Dar, peste toate aceste anomalii, stă semeață întâmplarea relatată de jurnaliștii de la ProTv, despre primăria din satul Densuș din Hunedoara. Acolo, miercurea nu era nimeni în sediu iar secretara s-a strecurat în primărie pe ușa din spate și a mințit că era la birou, în vreme ce bibliotecarul satului…nu are bibliotecă. Aceasta este realitatea care ne bântuie. O realitate care nu va fi rezolvată niciodată cu astfel de măsuri fiscale, precum cele vânturate stângaci în spațiul public. Deocamdată doar povestim și descărcăm în actul povestirii o bună parte din energia frustrării care ne inundă. După care apare un soi de competiție a povestitorilor și a poveștilor despre noi și despre țara noastră. Așa că, de multe ori, serile petrecute cu prietenii se transformă într-un fel de pedepsire reciprocă, pe care ne-o administrăm pentru simplul fapt că suntem aici și că trăim așa ceva. Și după atâta stupiditate, sincer, îți cam vine să spui: Sunt atât de rușinat în aceste zile! Dar, probabil că după ce treci prin furie, dezamăgire și dezgust, trebuie să vină și rușinea.
