Tulcea: Soluție inedită pentru alungarea șacalilor

Soluție inedită în lupta cu numărul mare de șacali din Muncii Măcin și Delta Dunării.

Autoritățile din Tulcea iau în calcul să aducă în Muncii Măcinului haite de lupi. E nevoie, însă, de un studiu de impact care să arate că aducerea lupilor în rezervație va avea efectul dorit, transmite Agerpres. În ultima perioadă, populația care locuiește în apropiere de Parcul Național Munții Măcinului, dar și locuitorii din Deltă s-au plâns din cauza înmulțirii şacalilor, care ajung și în gospodării.

Conducerea Administraţiei Parcului Munţii Măcinului consideră că lupul este singura soluţie pentru a ţine sub control șacalii, care produc multe pagube. “Prezenţa lupului inhibă dezvoltarea populaţiei de şacal”, spune directorul Administraţiei Parcului Naţional Munţii Măcinului, Viorel Roşca.

Conducerea Administrației Parcului Munții Măcinului au început deja formalitățile pentru realizarea studiului, care să arate ce efect ar avea asupra șacalilor aducerea în rezervație a unei haite de lupi. Anul trecut în decembrie au fost văzute urme de lup, în zona Hamcearca. La fel s-a întâmplat și în 2007, când în rezervaţie au fost observate urme de lup, însă acestea nu au fost urmate de stabilirea unei populaţii în zonă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Farul Constanța – Universitatea Craiova, pe arena lui Hagi

O nouă partidă pentru „Marinarii“ Farul Constanța. După o victorie obținută în deplasare c…