“Caravana Creștină” este un turneu național dedicat promovării muzicii bizantine pe teritoriul României. Acest turneu va avea loc între octombrie și noiembrie 2024 și va ajunge în opt orașe importante: București, Ploiești, Brașov, Arad, Constanța, Craiova și Drobeta-Turnu Severin.
Pe 5 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța, de la ora 18.00 vor fi prezenți artiștii Grupul Psaltic Sf. Vasile cel Mare, Nektaria Karantzi, Dan Puric, Tronos Junior, Delia Papazicu.
Cuvântarea despre mărturisirea de credință va fi ținută de Dan Puric, iar prezentator va fi Daniel Buzdugan. Evenimentul este organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Cu o tradiție vie de mai bine de 1000 de ani, muzica bizantină este o rugăciune ce are o lucrare minunată de ai face pe cei care o ascultă, să trăiască o pregustare a raiului pe pământ.
Fie că o numim muzică bizantină, muzică psaltică sau muzică bisericească ortodoxă, aceasta este întâlnită uniform pe întreg spațiul geografic ortodox din Constantinopol în Balcani, Orientul mijlociu, Africa și pe alocuri în spațiul rusesc. Născută la începutul creştinismului, cântarea bizantină, un gen muzical unic transmis de Biserica Ortodoxă, a supravieţuit până în zilele noastre, ceea ce a condus la includerea sa, în anul 2019, pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO. În Biserica Ortodoxă actuală, mai multe biserici folosesc cântarea bizantină ca prima tradiţie liturgică, printre acestea fiind cele din Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim, România, Serbia, Grecia şi Cipru.
Grupul Psaltic Sf. Vasile cel Mare a luat ființă cu Binecuvântarea ÎnaltPreasfințitului Teodosie Arhiepiscopul Tomisului, în toamna anului 2009 din strană bisericii “Sf. Vasile cel Mare”, Constanța. În cei 15 ani de activitate, corul a avut cântări în țară și în străinătate și a câștigat premii importante.
Nektaria Karantzi este una dintre cele mai importante voci feminine din muzica bizantină internațională. Concertele ei s-au bucurat de succes în toată Europa, cu spectacole dedicate exclusiv cântării bizantine, tradiției muzicale antice mediteraneene și muzică religioasă sacră, cantata în diferite limbi, inclusiv aramaica, limba vorbită de Isus Hristos. În ultimii ani, multe femei și fete tinere au fost atrase de muzica bizantină, inspirate de muzica și cariera ei. Ea este fondatoarea Asociației în Muzica Bizantină Worldwide și președintele Orchestrei Simfonice Metropolitane din Atena, care își desfășoară activitatea sub auspiciile Preafericiritului leronymos al II-lea, Arhiepiscopul Atenei și al Întregii Greci. Pe lângă toate acestea, Nektaria a studiat dreptul, a urmat studii postuniversitare în drept penal, criminalistică, legislație bisericească și doctor în drept.
Dan Puric este unul din cei mai citiți autori români contemporani. Dan Puric s-a remarcat pe scenă teatrului românesc ca actor și regizor de teatru, însă este și un remarcabil eseist. Dincolo de activitatea să profesională, Dan Puric este un adevărat suflet de român și promovează prin cuvântările și prezentările sale educația creștină și dragostea pentru Dumnezeu.
Tronos Junior este grupul psaltic de copii al Patriarhiei Române și a fost înființat în ianuarie 2023 la Parohia Foișorul Mavrocordaților” de Arhid. Mihail Bucă împreună cu coordonatorul proiectului Ioan Balaban. Zeci de copiii vor cânta muzică bisericească și va vor aduce în inima bucuria cuvintelor sfinte.
Delia Papazicu este o stea în devenire care anul acesta a cucerit inimile juraților în mai puțîn de 3 minutela “Românii Au Talent”. Delia a apărut în câteva filme importante și în prezent este prezentator al emisiunii „Micul Creștin” de la Trinitas Tv.
„Vă invit să vă alăturați acestei caravane creștine, unde muzica bizantină este privită nu doar ca o formă artistică, ci ca un vehicul sacru pentru rugăciune, meditație și comuniune spirituală, pentru a evidenția legătura dintre muzica bizantină și practica spirituală a Bisericii Ortodoxe. Să pornim împreună într-o călătorie a muzicii bizantine. Căci dacă suntem împreună, credința noastră crește”,
a transmis Mina Cristiana, Președinte al Asociației Culturale ”Armonia lu’mina”.
Matei 18:19-20
„Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.”
„Este cu adevărat remarcabil și demn de laudă faptul că oameni laici, precum Mina Cristiana, dedică timp și efort pentru a explora și a prezenta această formă de artă sacrală. Prin asemenea inițiative, muzica bizantină, o comoară a patrimoniului cultural și spiritual, este adusă mai aproape de inimile și conștiințele oamenilor contemporani”,
a afirmat Protopsaltul Patriarhiei Române, Arhiadiacon Mihail Bucă.
Asociația Culturală “Armonia lu’mina” are ca misiune promovarea muzicii bizantine, a valorilor creștine, a patrimoniului religios și cultural ortodox al României. Are ca proiect principal producția cinematografică, filmul documentar lungmetraj “Sounds of Byzantium” despre istoria muzicii bizantine și rolul acesteia la nivel de artă, știință, terapie.
Acest eveniment este organizat cu scopul de strângere de fonduri necesare pentru producția filmului „Sounds of Byzantium”. Valoarea biletelor încasate vor fi donate Asociației Culturale “Armonia lu’mina”.