UE şi Regatului Unit continuă negocierile pentru un acord post-Brexit
HomeExternePolitică externăUE şi Regatului Unit continuă negocierile pentru un acord post-Brexit
Politică externă - duminică 13 decembrie 2020

UE şi Regatului Unit continuă negocierile pentru un acord post-Brexit

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a salutat duminică decizia Regatului Unit şi a Uniunii Europene (UE) de a continua negocierile pentru a se putea ajunge la un acord asupra relaţiilor post-Brexit, informează Reuters.

„Trebuie să facem tot ce putem pentru ca un acord să fie posibil. Trebuie să susţinem un bun acord”, a declarat Charles Michel, care prezidează summiturile UE, pentru France Inter Radio.

La rândul său, cancelarul federal german Angela Merkel a declarat că ar trebui să se facă orice pentru a se ajunge la un acord asupra relaţiilor post-Brexit dintre UE şi Regatul Unit. „Orice oportunitate de a se ajunge la un acord este foarte binevenită”, a spus Angela Merkel în timpul unei conferinţe de presă la Berlin.

La rândul său, ministrul de externe al Irlandei, Simon Coveney, a declarat că textul comunicatului comun al Regatului Unit şi UE de a continua negocierile este „un semn bun”, descriind acordul asupra relaţiilor post-Brexit drept unul „foarte dificil, dar posibil”. „Este cazul să ne păstrăm calmul şi să le permitem negociatorilor să avanseze încet, chiar şi în acest stadiu târziu. Comunicatul comun privind continuarea negocierilor asupra relaţiei post-Brexit este un semn bun. Un acord în mod clar foarte dificil, dar posibil”, a scris Coveney pe contul său de Twitter.

Regatul Unit se află într-o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie 2020, timp în care va continua să aplice regulile europene. Bruxellesul şi Londra profită de acest lucru pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special legătura comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.

În cazul absenţei unui asemenea acord, atunci companiile din Regatul Unit şi UE vor avea de suferit şi viitoarea relaţie comercială UE-Londra va trebui să fie guvernată doar de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Principalele puncte de divergenţă care împiedică ajungerea la un acord comercial între UE şi Regatul Unit sunt regulile privind concurenţa solicitate de UE, reglementarea diferendelor şi accesul pescarilor europeni în apele britanice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Verificați și

Navalnîi critică Twitter după ce a șters contul lui Trump: „Eu primesc zilnic amenințări cu moartea și Twitter nu a blocat pe nimeni”