Doliu și rugăciune la Constanța. În această seară, în toate bisericile catolice din județ au loc slujbe speciale în memoria Papei Francisc, care s-a stins din viață, ieri, la vârsta de 88 de ani. Comunitatea catolică se reunește pentru a-și lua rămas bun de la Suveranul Pontif, simbol al modestiei, al păcii și al apropierii față de oameni. Slujba principală va avea loc la Catedrala „Sfântul Anton de Padova”, din zona peninsulară, unde preoți și credincioși din tot județul se vor ruga împreună pentru sufletul Papei Francisc.
Milioane de credincioși din întreaga lume sunt așteptați la Vatican pentru a-și lua rămas bun de la Papa Francisc. Trupul neînsuflețit al Suveranului Pontif se află acum la Casa Marta și va fi expus pentru omagii la Bazilica Sf. Petru, mâine de la ora 10:00, ora României. Funeraliile vor avea loc sâmbătă, de la ora 11:00, ora României, în Piața Sfântul Petru, unde sunt așteptați lideri din întrega lume, inclusiv președintele României, Ilie Bolojan. După liturghie, sicriul va fi transferat prin centrul Romei, la Bazilica Santa Maria Maggiore, un lăcaș vechi de 16 secole. Aici Papa Francisc va fi înmormântat, conform propriei dorințe exprimate în testament. Este pentru prima dată în peste 300 de ani când un Papă este înmormântat în afara Vaticanului. Basilica Santa Maria Maggiore reprezintă un loc special pentru Suveranul Pontif. Aici a mers să se roage imediat după alegerea sa ca papă. După înmormântarea Papei Francisc, Vaticanul intră în perioada de doliu, numită „sede vacante”. În această perioadă, activitățile papale sunt suspendate. Apoi, cardinalii din toată lumea se vor reuni în conclav pentru alegerea unui nou Suveran Pontif. Procesul va avea loc în Capela Sixtină, în spatele ușilor închise. Alegerea noului Papă este anunțată prin fumul alb și tradiționalul mesaj „Habemus Papam!” rostit de la balconul Bazilicii Sfântul Petru.
Papa Francisc a fost primul suveran pontif provenit din ordinul iezuit și, totodată, primul papă din America Latină. În timpul pontificatului său, a susținut puternic justiția socială, dialogul interreligios și apropierea Bisericii de oamenii simpli. Papa Francisc rămâne în memoria lumii ca o voce a speranței, a păcii și a reformei într-o Biserică aflată mereu în căutarea echilibrului între tradiție și modernitate. Dumnezeu să îl odihnească în pace.