Universitatea Maritimă din Constanța îi sprijină pe studenții din Odessa. Mulți dintre ei au început deja cursurile la universitatea de la malul mării și au fost cazați în căminele de aici.
Acest lucru a atras atenția conducerii Asociației Universităților de Marină. Liderii asociației au venit personal la Constanța pentru a evalua situația și a-i felicita pe profesorii și studenții de la UMC pentru solidaritatea de care au dat dovadă.
Scopul principal al vizitei mele aici este să înțeleg cum universitatea din Constanța, susține studenții ucraineni, dar și Universitatea din Ucarina. Sunt 4 universități din Ucraina care au fost puternic afectate din cauza războiului, așa că, din punctul de vedere al Asociației, dorim în primul rând să înțelegem situația și să vedem posibilitățile care sunt pentru a-i susține pe ucraineni și universitățile lor.
De la începerea războiului din Ucraina, la UMC au sosit peste 50 de studenți din Odessa și alte zone afectate de conflict. Aceștia se adaugă altor studenți ucraineni, care studiază la malul Mării Negre înainte de începerea luptelor, datorită Programului români de pretutindeni, pe care Guvernul României îi susține până la terminarea studiilor.