La un an de la primii refugiați care veneau în Dobrogea alungați de bombele Federației Ruse, la Isaccea, bacurile continuă să aducă ucraineni. Unii pleacă din cauza sărăciei, alții pentru că locuințele le-au fost bombardate.
Poveștile acestor oameni încă se scriu, pentru că războiul nu dă semne că s-ar termina prea curând, iar mulți umblă încă pribegi prin lume. Acum un an, nu își imaginau că războiul va dura atât.
Bacul transportă încă, spre pace, sute de ucraineni. Unii vin pentru prima dată, alții știu deja drumul, pentru că sunt șoferi de camioane.
Deși a trecut un an, imaginile disperării, cu mii de copii, mame și bătrâni cu lacrimi în ochi fugind din calea bombelor, sunt încă vii în amintirea tuturor. Chiar dacă în punctul de trecere a frontierei e liniște acum, voluntarii, polițiștii și pompierii rămân pe poziții, pentru că nu știu niciodată ce le aduce următorul bac.
Războiul din Ucraina a schimbat viețile tuturor, iar vama din Isaccea rămâne o mărturie a poveștilor de viață care încă se scriu. Pe bacul care face legătura cu Ucraina, lacrimile refugiaților de război încă nu s-au uscat.