Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină joi, 4 aprilie, în satul Șiriu din comuna Crucea.
Potrivit primelor informații, un camion încărcat cu piatră s-a răsturnat, iar o persoană a rămas încarcerată.
La fața locului intervine Stația Hârșova cu o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modulul de descarcerare, un echipaj SMURD B2 și elicopterul SMURD. Ulterior, în sprijin s-a deplasat și autocamionul cu containerul multirisc și descarcerarea de la Detașamentul Medgidia și automacaraua de la Detașamentul Palas.
Misiunea este în desfășurare.
Vom reveni cu detalii.
UPDATE:
Persoana a fost descarcerată, este conștientă și primește îngrijiri medicale la fața locului.
UPDATE:
Victima a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la Spitalul Județean de Urgență Constanța