Intersecția de la Oxford va fi reconfigurată și va fi amenajat un nou sens giratoriu.
Mai exact, sensul de la Păpădie va dispărea și va fi relocat în zona spațiului verde de la intersecția bulevardelor Lăpușneanu și Aurel Vlaicu.
”Se vor executa lucrări complexe ce au drept scop fluidizarea traficului rutier și creșterea gradului de siguranță a conducătorilor auto”, transmite Primăria Municipiului Constanța.

Reconfigurarea este inclusă în planul de mobilitate aferent proiectului de reabilitare a bulevardului Alexandru Lăpușneanu, iar finalizarea lucrărilor este programată înaintea începutului sezonului estival, dacă condițiile meteorologice vor fi prielnice, spun reprezentanții primăriei.