Un nou tronson al bulevardului Mamaia a intrat în reabilitare 

Continuă procesul de modernizare a bulevardului Mamaia. După finalizarea sectorului cuprins între strada I. G. Duca și strada Turda, se reabilitează tronsonul delimitat de strada Soveja, strada Zorelelor și sensul giratoriu de la Pescărie.  

Lucrările de reabilitare pe tronsonul delimitat de străzile Turda si Zorelelor sunt momentan oprite datorită intervențiilor pe care RAJA SA urmează să le aibă pe acest sector.  

Pe noul tronson care a intrat în reabilitare se vor înlocui bordurile, suprafețele pietonale vor fi reamenajate cu pavele moderne iar calitatea zonei de spațiu verde va fi îmbunătățită. Scuarul median va fi reconfigurat pentru a fi create noi breșe de întoarcere pe fiecare sens de mers. La final, se vor reabilita suprafețele carosabile prin frezarea stratului de uzură și așternerea unui asfalt de tip MASF, rezistent la traficul greu și intens.  

Un nou tronson al bulevardului Mamaia a intrat în reabilitare 

Prin acest amplu proiect de reabilitare se urmăreşte creşterea accesibilităţii pentru pietoni şi extinderea zonelor pietonale, creşterea calităţii şi ponderii transportului public, creşterea măsurilor de siguranţă pentru automobilişti, pietoni şi bicicliști, realizarea de piste de biciclete, reducerea poluării aerului în ceea ce privește emisiile de noxe şi a nivelului de zgomot și îmbunătățirea aspectului urbanistic şi a mediului ambiental. 

Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. 

Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se efectuează lucrări. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Hagi: ”Un meci dificil, dar putem spera la cele trei puncte..”

Marele derby FCSB – Farul Constanța se joacă duminică pe Arena Națională. Cele două formaț…