Tentativă de omor la Eforie Nord. O femeie a fost înjunghiată în gât chiar de iubitul ei, în urma unui conflict violent. Incidentul a avut loc într-un apartament, iar polițiștii au fost nevoiți să spargă ușa pentru a interveni. După ce a înjunghiat-o pe femeie, bărbatul s-a rănit cu același cuțit. Cei doi iubiți au fost transportați de urgență la spital. Criminaliștii au deschis o anchetă pentru tentativă de omor.
Salvatorii de la ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină vineri, 16 mai, în Eforie Nord, pe strada 23 August.
Din primele informații, o persoană a fost înjunghiată în zona gâtului.
La fața locului au intervenit un echipaj SMURD C și un echipaj SAJ B.
UPDATE 1:
Potrivit ISU Constanța, la locul solicitării, au fost găsite două victime, un bărbat și o femeie, in urma unei altercații. Ambele victime prezintă plăgi înjunghiate în zona gâtului, acestea fiind transportate la UPU Constanța.
UPDATE 2 – Ce spune IPJ Constanța:
”La data de 16 mai a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Eforie au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi fost agresată fizic cu un obiect tăietor – înțepător, de concubinul său, într-un imobil de pe strada 23 August.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Bărbatul bănuit de săvârșirea faptei a fost identificat în imobil, cu răni autoprovocate. Ambele persoane au primit îngrijiri medicale.
Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare, ancheta fiind preluată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.
Precizăm faptul că la Poliția Orașului Eforie nu au fost înregistrate anterior sesizări cu privire la o eventuală stare conflictuală între cele două persoane, nefiind solicitată emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Vom reveni cu informații pe măsură ce situația operativă o va permite”.
transmit reprezentanții IPJ Constanța