sâmbătă, 25 octombrie, 2025
Home ActualitateUrmărire pe DN 2A: un șofer a virat brusc după ce a văzut un echipaj de poliție

Urmărire pe DN 2A: un șofer a virat brusc după ce a văzut un echipaj de poliție

de Redacția Dotto

La data de 19 decembrie a.c., în jurul orei 13.40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârșova, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe D.N. 2A, au observat un autoturism al cărui șofer a schimbat brusc direcția de deplasare, la vederea patrulei de poliție.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, vehiculul fiind interceptat.

La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 47 de ani.

În urma efectuării controlului vehiculului, în portbagajul acestuia au fost descoperite 59 de kilograme de pește din speciile sturion, păstrugă, nisetru și morun, pentru care nu existau documente de proveniență.

Cantitatea de pește a fost indisponibilizată și predată unei societăți comerciale de profil.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj piscicol.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult