Valul schimbării lovește Cuba

În Cuba, mii de localnici au ieşit spontan duminică pe străzile oraşelor, scandând ”Libertate!”, ”Ne este foame” şi ”Jos dictatura!” şi cerând demisia preşedintelui Miguel Diaz-Canel.

Uniunea Europeană le-a cerut luni autorităţilor cubaneze să ”asculte” nemulţumirile populaţiei şi să autorizeze manifestaţiile, transmit Reuters şi AFP.

Susţinem dreptul popoarelor de a se exprima într-o manieră paşnică şi le cerem autorităţilor să autorizeze aceste manifestaţii şi să asculte nemulţumirile manifestanţilor”, a declarat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, la finalul reuniunii Consiliului Afaceri Externe al UE, desfăşurată la Bruxelles.


A fost un protest pentru a arăta nemulţumirile de o amploare pe care nu am văzut-o din 1994. Doresc să exprim dreptul poporului cubanez de a-şi spune opiniile paşnic şi vreau să îi cer guvernului să asculte aceste proteste”, a declarat Borrell într-o conferinţă de presă.

Protestele de la Havana au izbucnit pe fondul celei mai grave crize economice din ţară din ultimii 30 de ani şi al recrudescenţei epidemiei de COVID-19. Aceasta este o mobilizare inedită în Cuba, unde singurele adunări autorizate sunt în general cele ale Partidului Comunist.

Pe de altă parte, Președintele Cubei, Miguel Diaz-Canel, acuză Washingtonul că vrea să provoace „tulburări sociale”, după ce președintele american Joe Biden a cerut regimului de la Havana să-și asculte poporul. Moscova, la rândul ei, transmite că se împotrivește oricărui „amestec străin” în afacerile interne ale unui stat suveran, o poziție la care s-a raliat și Mexicul, prin vocea președintelui său, Lopez Obrador, unul dintre cei mai proeminenţi lideri de stânga din America Latină. La rândul ei, UE se situează pe o poziție apropiată de cea a Washingtonului și cere regimului să permită oamenilor să-și exprime nemulțumirile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Copiii din Constanța, polițiști pentru o zi

Sute de copii din Constanța au fost astăzi… polițiști. Inspectoratul de Poliție Jude…