vineri, 11 octombrie, 2024
Home DOTTO News Vameși arestați preventiv pentru luare de mită

Vameși arestați preventiv pentru luare de mită

de Redacția Dotto

Descinderi seara trecută în Portul Constanța Sud Agigea. Mai mulți vameși și Portul Constanța Sud Agigea au fost reținuți pentru 24 de ore de procurorii anticorupție, după ce au fost prinși în flagrant. Sunt acuzați de luare de mită și complicitate la luare de mită.

Anchetatorii spun că aceștia ar fi pretins și luat nu mai puțin de 10.000 de dolari mită per container pentru mărfurile interzise la import în UE. Cercul de suspecți al procurorilor DNA Constanța este de cel puțin 30 de vameși și comisionari vamali. Descinderile organizate de procurori la Biroul Vamal din Portul i-au luat prin surprindere pe vameși, care erau filați de mai multă vreme. În timpul controlului, unul dintre suspecți ar fi înghițit un bilet pe care erau notate detalii despre șpagă și importatori, au transmis astăzi anchetatorii. La perchezițiile de aseară, oamenii legii au găsit la unul dintre suspecți suma de 5.000 de dolari, dar și 8.100 de lei. În mașina altui suspect, parcată în fața sediului Vămii, a fost găsită suma de 12.500 de lei. Printre cei trei suspecți reținuți se numără și șeful compartimentului containere, fost vameș, care este anchetat și în alt dosar de corupție.

Cei trei bărbați vor fi prezentați Instanței cu propunerea de arestare preventivă. Pentru a destructura rețeaua vameșilor care luat mită, anchetatorii au făcut și percheziții domiciliare în 47 de locații situate din județul Constanța. Cu ocazia efectuării perchezițiilor, în autoturismul unuia dintre suspecți procurorii au găsit 12.300 de dolari și aproximativ 1.000 de euro. Cercetările în acest caz continuă. Din cauza perchezițiilor de aseară, activitatea vamală din Portul Constanța Sud Agigea a fost aproape paralizată, sute de tiruri rămânând în așteptare la porțile Portului.  

UPDATE:

Cei 3 vameși au fost arestați preventiv 30 de zile.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult