Aproximativ 30 de rable vor fi mutate de pe domeniul public din Constanța. De săptămâna viitoare, polițiștii locali vor ridica 28 de vehicule. 9 vehicule fără stăpân și 19 abandonate vor fi transportate în parcul de mașini al municipalității, situat pe strada Vârful cu Dor.
Actul administrativ a fost semnat ca urmare a acțiunilor tematice derulate în acest sens, în perioada 01.07.2022-31.08.2022, de către polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice. Aceștia au aplicat 179 de avertismente.
Un număr de 24 de autovehicule vehicule fără stăpân sau care au fost abandonate se află în procedura de eliberare a domeniului public, după expirarea termenelor de conformare sau a îndeplinirii actelor procedurale.
Conform legii privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public, după 10 zile de la aplicarea somaţiei pe autovehicul, primarul poate dispune ridicarea, inventarierea și depozitarea autovehiculului într-un loc special amenajat de către autorităţile administraţiei publice locale.
Dacă în termen de zece zile de la data anunţului sau comunicării somației privind ridicarea vehiculului proprietarul sau deţinătorul legal al maşinii nu se prezintă pentru a o ridica, aceasta trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicată, prin dispoziţie a primarului şi urmează să fie valorificată prin vânzare, în condiţiile legii. Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Poliției Locale.