Handbaliștii de la CSM Constanța au obținut o victorie remarcabilă în fața celor de la CSU din Suceava.
În etapa a 7-a din Liga Zimbrilor, CSM Constanța s-a impus la o diferență de 12 goluri, cu scorul 37-25. Formația antrenată de George Buricea este pe locul al doilea în clasament cu 18 puncte, obținând șase victorii și un eșec în cele șapte partide disputate, la egalitate de puncte, dar cu golaveraj superior, față de ocupanta locului trei Minaur Baia Mare. Pe locul întâi, cu același număr de puncte, dar cu un meci mai puțin disputat se află Dinamo București. În etapa viitoare, delfinii vor evolua tot acasă cu CSM Bacău.