VIDEO. A început etapa a doua de vaccinare, la Constanța
Home Breaking news VIDEO. A început etapa a doua de vaccinare, la Constanța
Breaking news - vineri 15 ianuarie 2021

VIDEO. A început etapa a doua de vaccinare, la Constanța

A început etapa a doua de imunizare anti-Covid, la Constanța! Căminul de bătrâni este primul centru la care a ajuns astăzi echipa mobilă de vaccinare. La eveniment a fost prezent și primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac.

În județul Constanța a început astăzi, 15 ianuarie, faza a II-a a procesului de vaccinare. Pentru început, faza va debuta în centrele rezidențiale. Primul centru la care a ajuns echipa mobilă de vaccinare este cel situat în Strada Unirii nr. 104. Mai exact, este vorba despre Centrul pentru Persoane Vârstnice Constanța.

La eveniment au fost prezenți și Cristina Schipor, directorul DSP Constanța și primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, care au declarat că se vor vaccina și i-au încurajat pe toți constănțenii să facă același lucru, pentru că e singura modalitate de a scăpa de virus.

Cristina Schipor, directorul DSP Constanța, a declarat că niciunul dintre vârstnicii de la cămin, care s-au vaccinat până acum, nu a avut vreo reacție adversă.

La cele 8 centre de vaccinare din judet pot fi programati pacienți din orice localitate din județ. Cele 8 centre de vaccinare sunt: 1. Spitalul Militar de Urgență „Al. Gafencu” – Sistem Militar Modular de Izolare și Tratament – Incinta stadion Portul – 3 centre de vaccinare 2. Spitalul Municipal din Medgidia – 2 centre de vaccinare 3. Sanatoriul din Mangalia – 1 centru de vaccinare, 4. Spitalul din Cernavodă – 1 centru de vaccinare, 5. Spitalul Orășenesc Hârșova – 1 centru de vaccinare. Persoanele care intră în etapa a două de vaccinare sunt: persoanele cu boli precum: diabet zaharat, obezitate, alte metabolice inclusiv boli congenitale, afecțiunile cardiovasculare cronice, afecțiunile cronice renale, oncologice, pulmonare, sindromul Down, afecțiuni hepatice, autoimune și alte condiții de imunodepresie, HIV-SIDA. Persoanele care se vaccinează nu au voie să părăsească centrul de vaccinare timp de 24 de ore, pentru a fi sub supraveghere medicală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Verificați și

DNA: Proiectul de extindere a plajelor de pe litoralul Mării Negre nu este blocat de vreo anchetă

Proiectul de extindere a plajelor de pe litoralul Mării Negre nu este blocat de vreo anche…