sâmbătă, 17 mai, 2025
Home Actualitate VIDEO: Acțiuni de amploare ale polițiștilor constănțeni: Peste 200 de amenzi și 68 de șoferi băuți

VIDEO: Acțiuni de amploare ale polițiștilor constănțeni: Peste 200 de amenzi și 68 de șoferi băuți

de Redacția Dotto

În stațiunile de pe litoralul Mării Negre și pe principalele artere de circulație din județul Constanța, polițiștii constănțeni au desfășurat acțiuni de amploare pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, prin depistarea și luarea măsurilor legale față de șoferii care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, în perioada 1-5 mai 2025.

Pentru a preveni accidentele rutiere produse pe fondul consumului de alcool, 2.139 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 227 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 110.000 de lei. 

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 68 de șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru conducere sub influența alcoolului.

De asemenea, au fost oprite din a circula 95 de vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.

Totodată, au fost constatate 7 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

„Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație, doar împreună putem face traficul mai sigur pentru toți!”

transmit reprezentanții IPJ Constanța

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult