Seara trecută, doi tineri au bătut un angajat al parcării din Satul de Vacanță din stațiunea Mamaia. Totodată la plecarea din parcare au rupt și bariera de la parcare. Iată ce spune IPJ Constanța despre incident
Oficial de la IPJ Constanța:
Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, privind o agresiune fizică ce ar fi avut loc în stațiunea Mamaia, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:
La data de 22 august a.c., în jurul orei 02.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că într-o parcare privată din Satul de Vacanță ar fi avut loc o agresiune fizică.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că doi conducători auto ar fi distrus bariera care închide parcarea, în momentul în care au ieșit cu autoturismele din interiorul acesteia.
Ulterior, aceștia l-ar fi agresat fizic pe taxatorul parcării și ar fi părăsit locul faptei.
La scurt timp, cei doi bărbați au fost identificați și depistați de polițiști în municipiul Medgidia, fiind conduși la sediul Poliției Stațiunii Mamaia, pentru a fi audiați.
În cauză cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, distrugerea și tulburarea ordinii și liniștii publice.