sâmbătă, 8 februarie, 2025
Home Actualitate VIDEO. IPS Teodosie, din nou în centrul atenției. A slujit la 20 de metri înălțime, din nacelă

VIDEO. IPS Teodosie, din nou în centrul atenției. A slujit la 20 de metri înălțime, din nacelă

de Redacția Dotto

Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, este din nou în centrul atenției după ce s-a urcat pe o macara la zeci de metri înălțime pentru a sfinți crucile unei biserici.

S-a întâmplat duminică, la biserica din Agigea iar reprezentanţii Arhiepiscopiei au precizat că au fost luate toate măsurile de siguranţă. Nu este prima dată când ierarhul face astfel de cascadorii: în trecut Teodosie, a intrat în atenţia inspectorilor teritoriali de muncă, după ce şi-a făcut un obicei din a se cocoţa la mare înălţime fără să poarte echipament de protecţie.

Arhiepiscopul Teodosie a sfințit crucile bisericii din Agigea, cocoțat pe brațul unei macarale. Biserica fusese renovată și consolidată, iar acum a venit momentul ca ierarhul să sfințească și crucile de pe acoperiș. Existau două variante pentru a face acest lucru: ori să le demonteze și să le-aducă pe pământ, acolo unde ar fi putut fi sfințite, ori să le lase unde erau și să se urce înaltul ierarh cu macaraua la ele.

 „Întrucât varianta mai complicată era să fie date jos crucile, lucrul care ar fi-nsemnat un efort destul de apăsător pe comunitatea parohială și pe constructor, Înalt Prea Sfinția sa a apelat la metoda această oferită de organizatorul sfințirii” spune preotul Mircea Pricop, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Constanța.

Arhiepiscopul Tomisului a slujit dintr-o nacelă care ajunge până la 20 de metri înălţime, nu de pe turle, că în trecut. Pentru că astfel de scene să nu ia o altă turnură, cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă i-au sugerat lui Teodosie să-şi ia măsuri de siguranţă.

„Am stat de vorba cu Înalt Prea Sfinția sa,  căruia i-am făcut niște recomandări vis-a-vis de modul corect de lucru în acest gen de activități. Ceea ce am discutat a fost reținut și pus în practică. Recomandările noastre, arhiepiscopul le-a luat foarte în serios” ne-a declarat Marian Becheanu, șeful ITM Constanța.

De Bobotează, de exemplu, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a fost la un pas să cadă de pe o cisternă.Practica este una nemaiîntâlnită în Biserica Ortodoxă. Arhiepiscopia Tomisului nu a vrut să comenteze alegerile înalt prea sfinţitului şi nici superiorii săi de la Patriarhie.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

Articole recente

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult