marți, 21 ianuarie, 2025
Home Actualitate VIDEO. Moarte învăluită în mister. Un bărbat a fost găsit mort pe casa scării

VIDEO. Moarte învăluită în mister. Un bărbat a fost găsit mort pe casa scării

de Redacția Dotto

Moarte învăluită în mister, la Constanta. Un bărbat în vârstă de 47 de ani a murit după ce ar fi căzut pe casa scării, de la etajul al 3 lea al unui bloc situat la ieșirea din oraș.

Vecinii au fost cei care au sunat la 112 și au dat alarma atunci când l-au văzut pe bărbat prăbușit,  fără suflare. Imediat la fața locului a fost trimis un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanta dar și o autospeciala SMURD.

Medicii au început manevrele de resuscitare însă din păcate, în final au declarat decesul bărbatului. Trupul acestuia fost transportat la morga, iar legiștii urmează să stabilească acum cauza morții.

Cercetările au fost preluate de polițiștii constănțeni care vor trebui sa afle și împrejurările în care a murit bărbatul. Acestea rămân deocamdată un mister și se iau în calcul toate variantele. Fie acesta s-a dezechilibrat și a căzut, fie a fost un gest sinucigaș. Nu este însă eliminată nici varianta ca cineva sa îl fi împins pe bărbat pe scara, iar apoi acesta să se fi făcut nevăzut.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult