joi, 17 iulie, 2025
Home Actualitate VIDEO. Percheziție la Lumina: Tânăr reținut pentru trafic de droguri de mare risc și substanțe psihoactive

VIDEO. Percheziție la Lumina: Tânăr reținut pentru trafic de droguri de mare risc și substanțe psihoactive

de Redacția Dotto

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 20 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din probele administrate în cauză a reieșit că, în perioada decembrie 2024 – martie 2025, la diferite intervale de timp, persoana în cauză ar fi procurat, deținut și vândut în mod repetat, substanțe psihoactive din categoria catinonelor sintetice și droguri de mare risc (4-CMC), cu sume între 600 și 1.250 de lei.

Pe parcursul urmăririi penale, substanțele interzise au fost indisponibilizate.

În urma percheziției efectuate, în localitatea Lumina, județul Constanța, au fost descoperite și ridicate, din locuința persoanei cercetate, mai multe mijloace de probă.

La data de 16 iunie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea persoanei în cauză.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult