Echipele de intervenție ale ARSVOM au reușit să salveze trei pescari care au rămas cu bărcile de pescuit în larg, fără propulsie. Evenimentul s-a întâmplat ieri, iar misiunea de salvare s-a încheiat cu bine.
Potrivit reprezentanților ARSVOM, evenimentul a avut loc, marți, 04.03.2025. Astfel, la ora 15.12, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) ne solicită să intervenim cu o unitate SAR pentru salvarea a 3 persoane aflate la bordul a două ambarcațiuni de pescuit, rămase fără propulsie, la aproximativ 25-27 mile marine față de portul Sulina.
Nava SAR APOLLO din cadrul A.R.S.V.O.M., pleacă la ora 15.18 din portul Sulina spre zona indicată. La ora 16.50, ajunge lângă cele două ambarcaţiuni, recuperează persoanele şi la ora 17.00 pleacă cu ambarcaţiunile la remorcă.
Nava SAR APOLLO ajunge la ora 19.20, la gura canalului Sfântul Gheorghe și predă în siguranță cele două ambarcațiuni şi echipajul (3 persoane), fără probleme de sănătate.
Cu acordul MRCC Constanţa, la ora 19.30, nava SAR APOLLO se întoarce spre bază, respectiv portul Sulina.
„Felicitări colegilor de pe nava SAR APOLLO, pentru promptitudine și profesionalism.”
au transmis reprezentanții ARSVOM