viitorul

Cineva spunea că stațiunile de la mare au o singură mare calitate: sunt aproape ceea ce, într-o țară fără drumuri, e foarte important. Și mai este ceva foarte important. Ca securitatea alimentară de pe litoral, să nu fie  congruentă cu siguranța rutieră  de pe drumurile care duc spre mare? Pentru că dacă ambele au ceva în comun, înseamnă că am eșuat lamentabil. Vara este sezonul vacanțelor și al experimentelor culinare.

Oriunde în lume, iar România nu face excepție. Turiștii sunt îmbiați cu „bunătăți”, de către comercianți, care susțin că sunt cele mai proaspete. Cumpărătorii află că nu era așa, abia când li se face rău și când unii dintre ei ajung la spital. Despre pericolul din mâncarea din vacanță s-a tot vorbit și se pare că se va mai vorbi mult timp de acum înainte, pentru că serviciile de alimentație publică, deschid ușa multor maladii și le invită înăuntru, silite oarecum și de cutuma și mitologia ospitalității. Ca în fiecare vară, unele restaurante de pe litoral și din Deltă se comportă atipic și se află foarte departe de intenția de a se smulge din robia enterocolitelor.

Cel mai recent exemplu în acest sens, a venit deloc surprinzător săptămâna trecută. Produse expirate de 7 ani, bucătării unde nu se respectă normele sanitare și multă mizerie, este ceea ce au descoperit inspectorii Protecției Consumatorului în urma controalelor făcute în Delta Dunării și pe litoralul românesc. Doar în Delta Dunării au fost date amenzi de 500.000 de lei și au fost oprite definitiv de la comercializare peste 41 de tone de alimente. Cam așa arată peisajul unei drame din alimentația publică, dramă care are foarte multe sezoane. Iar dacă admitem că „ești ceea ce mănânci”, situația devine brusc foarte delicată și îți poți imagina că viitorul civilizației gastronomice a început alaltăieri. 

Poate că Grupul de Comunicare Strategică, ar trebui să dubleze starea de alertă pandemică, cu o stare de alertă alimentară în turism. Nu mai suntem în stadiul în care să discutăm despre „finețuri” și mentalități de genul: românul e omul care întârzie 40 de minute la o rezervare, dar se supără când așteaptă la restaurant 15 minute să-i vină antreurile.  Acum trebuie să ne focusăm mai mult pe „culise”, pe locul acela unde se prepară antreurile, pentru că bolile de tranziție se pare că ni se instalează atât de ușor în ogradă și dispar atât de greu. Sau nu dispar deloc. Competiția în materie de neglijență alimentară e acerbă, iar podiumul este râvnit an de an, ca la o Daciadă la care participă toate semipreparatele depozitate în garaje igrasioase și cotloane jilave. În afară de amenzi,nu triumfă nimic.

După vizita inspectorilor, unele restaurante intră într-un fel de saloane de cosmetică profesională unde își caută fețe noi, care să nu amintească nimănui de timpurile vechi. În urmă rămân doar biletele de externare ale clienților care au ajuns la Urgență. E ca și cum ai vorbi non-stop despre câștigarea maratonului, uitând că de fapt nu ai picioare. Înapoierea României din acest punct de vedere, este efectul voinței și faptelor noastre, fie că suntem activi sau pasivi, analfabeți sau genii, săraci sau bogați, tineri sau bătrâni. Dacă lucrurile ar sta câtuși de puțin altfel, iar cei care activează în aceste domenii de alimentație publică ar fi mai responsabili, am ști acest lucru imediat. L-am vedea pe stradă, l-am vedea oriunde, privind la întâmplare. Dar acest lucru nu prea se întâmplă. Responsabilitatea are forma curbată a paiului înfipt în frappe și vitalitatea Obeliscului de la Costinești.

Ne mulțumim cu geografia, soarele, cafeaua băută la terasă, cu produsele expirate de 7 ani (în Tibet) și îngrijorarea celorlalți. Dar,așa cum spune înțelepciunea orientală, nu-ți hrăni copiii la restaurant decât dacă bucătarul ți-e frate sau mamă. E o prudență elementară. Evident că există și locuri decente unde poți mânca liniștit și în deplină securitate alimentară. Dar, ca în fiecare vară, există enclave de alimentație publică scăpate la profit cu orice preț, care  nu ratează șansa contratimpului și fac o serie de pași înapoi, când lumea le așteaptă să înainteze și astfel devin principalul instrument de măsurare a complicațiilor nedorite. Prin urmare, așteptăm următorul control făcut la inițiativa unui șef ANPC, ca mai apoi subalternii să  scotocească prin congelatoare și să întocmească la final, un raport cu concluzii grave.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vezi și

Winter is coming

Oriunde întorci capul auzi relatări crunte despre eșecuri și chestiuni macro care îți afec…