Este oficial. Vila Reginei Maria din Mamaia poate fi restaurată. Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care include emblematicul monument în programul național de investiții în patrimoniu.
Acest program este finanțat printr-un acord de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Vila Regală intră astfel pe lista celor 14 obiective culturale majore care vor beneficia de fonduri dintr-un pachet total de 280 de milioane de euro.
Ridicată între 1923 și 1926 la dorința Reginei Maria, clădirea a fost mult timp un simbol al eleganței interbelice. Ultimele decenii au transformat însă monumentul într-o rană deschisă a litoralului: vânzări subevaluate, utilizare nepotrivită, un incendiu devastator în 2012 și aproape douăzeci de ani de procese pentru ca propietatea să revină în patrimoniul statului. Odată cu promulgarea legii, vila intră într-o nouă etapă: restaurare, consolidare și repunere în circuitul cultural și turistic.