În România, mii de femei trăiesc zilnic un coșmar. Sunt captive în relații abuzive și toxice, iar pentru multe dintre ele ieșirea pare imposibilă. Semnele sunt vizibile, dar răspunsul statului rămâne firav: lipsa adăposturilor, lipsa finanțării, lipsa unei legislații clare privind femicidul, toate condamnă victimele la tăcere. Uneori… la moarte.
La Mamaia s-a desfășurat astăzi, evenimentul „Un loc sigur pentru femei”, organizat de primarul comunei Cumpăna, în parteneriat cu Grupul Socialiștilor Europeni, parte a campaniei #SafePlace4Women, derulată de Comitetul European al Regiunilor. Lideri europeni și români au discutat despre cum pot fi sprijinite victimele violenței domestice și despre măsuri legislative care să ofere siguranță reală.
„Violența domestică și discriminarea nu pot fi ignorate. Avem nevoie de dialog, cooperare și acțiuni concrete, acum”, au spus organizatorii.
Statistica arată că doar 1 din 5 femei abuzate îndrăznește să depună plângere. Celelalte rămân captive fricii, rușinii sau neîncrederii în protecția pe care ar trebui să o ofere statul.
Într-o țară precum România, cu peste 80.000 de cazuri raportate anual, există puțin peste 50 de centre de sprijin. Insuficiente și adesea subfinanțate. România încă nu are o lege care să definească femicidul: uciderea unei femei doar pentru că este femeie. Specialiștii atrag atenția că aceste crime nu pot fi tratate ca simple „gesturi pasionale”, ci ca forme extreme de violență sistemică.
„Trebuie să recunoaștem femicidul în legislație și să asigurăm resurse reale pentru protejarea victimelor. Dacă ne închidem în fragilitate, lumea devine mai periculoasă. Femeile trebuie să devină mai puternice, iar societatea mai responsabilă”,
a subliniat Kata Tüttő, președinta Comitetului European al Regiunilor.
„Nu putem continua să închidem ochii. Femeile au dreptul la siguranță și la o viață fără frică. România trebuie să iasă din zona declarațiilor și să adopte legi clare”,
a adăugat Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European.
Femeile abuzate nu cer milă. Cer protecție. Cer legi clare. Cer să nu mai fie ignorate.
“Am emoții pentru că ați răspuns invitației unui primar al unei comune din România pentru a fi prezenți în mijlocul oameni, care nu reprezintă culori politice doar. Avem în sală oameni prezenți la dezbaterea publică atât de importantă și din păcate atât de reală în zilele noastre – „Lupta împotriva violenței asupra femeii“. În egală măsură bărbați și femei militează pentru a stopa acest flagel care a atins omenirea. A existat în toate culturile și societățile. Vreau să vă mulțumesc pentru această campanie – „Un loc sigur pentru femei“ și la noi acasă în constanța și în România“,
a spus Mariana Gâju, organizatorul evenimentului.
Primarul orașului Constanța, prezent, de asemenea, la eveniment consideră că soluția pentru oprirea fenomenului violenței împotriva femeilor este educația:
“Soluția pe care o văd eu este educația și creșterea educației. (…). Tema evenimentului este una de maximă relevanță pentru societățile noastre. Siguranța, egalitatea de șanse și respectarea drepturilor trebuie să fie valori de zi cu zi în fiecare cartier. Constanța este o comunitate implicată și atentă la nevoile femeilor constănțene. Este o responsabilitate morală și socială pe care ne-o asumăm ferm. Aici în comunități vedem cel mai clar dificultățile cu care se confruntă femeile. Avem nevoie de centre de sprijin, obiective posibile când toți colaborăm”,
a spus Vergil Chițac.
La evenimentul „Un loc sigur pentru femei”, au participat printre alții Kata Tutto, președintele comitetului regional european, Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, Luca Menesini, președintele Grupului PES al Comitetului Regional European, Roxana Mînzatu, vice președinte executiv al Comisiei Europene, Petre Florin Manole, ministrul Muncii. Dezbaterea a fost moderată de jurnalistul Mihaela Bîrzilă.
