Tânărul drogat care a provocat accidentul mortal de la 2 Mai, Vlad Pascu, a făcut primele declarații din închisoare. Într-o conversație cu protestatarul Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, Pascu spune că nu este un monstru și că ar porni pe o cale cu totul diferită dacă ar putea. Declarațiile lui Pascu vin la scurt timp după ce instanța a decis ca el să fie judecat pentru ucidere din culpă și nu omor calificat, ceea ce înseamnă că va primi o pedeapsă mai mică. Tatăl lui Sebastian, unul dintre tinerii morți în urma accidentului provocat de Pascu, a declarat la intrarea în sala de judecată, că speră ca Pascu „să plătească prin pedeapsă” pentru ceea ce a făcut.
”E o imagine care s-a creat în baza unor informații. Eu știu cine sunt și știu că tot ce se televizează îmi apare doar partea neagră. Nu arată lucrurile pe care le-am făcut bune. O să merg mai departe și sper să aduc plus valoare la un moment dat și să reușesc măcar 10% să fac înapoi ceea ce am stricat. Când privesc înapoi, aș porni pe o cale cu totul diferită și mi-aș reconstrui viața. Știu că am făcut greșeli și că unele lucruri nu se mai pot schimba. Aș da orice pentru a reveni în timp și a face lucruri altfel.”
Vlad Pascu