joi, 13 februarie, 2025
Home Sport Volei: Calificare spectaculoasă pentru juniorii de la CSM Constanța

Volei: Calificare spectaculoasă pentru juniorii de la CSM Constanța

de Redacția Dotto

CSM Constanța a obținut calificarea la turneul semifinal de Elită al Campionatului Național U19, după un meci decisiv extrem de tensionat. Echipa pregătită de Viorel Prejbeanu a reușit să revină de două ori în joc și să câștige duelul cu ACS Ex-4 București, asigurându-și astfel locul în faza superioară a competiției.

Deși echipa de seniori a fost retrasă din prima ligă din cauza problemelor financiare, CSM Constanța continuă să obțină rezultate remarcabile la nivel juvenil. Juniorii clubului au încheiat Grupa B pe locul secund și au obținut calificarea pentru turneul semifinal, în urma unui turneu final disputat chiar la Constanța. Bucureștenii au început mai bine partida și au condus de două ori la seturi, dar CSM Constanța a găsit resursele necesare pentru a egala de fiecare dată. În setul decisiv, elevii lui Viorel Prejbeanu au fost mai concentrați și au reușit să se impună cu 3-2.

Astfel, juniorii CSM Constanța se alătură cadeților clubului, care, sub comanda aceluiași antrenor, au reușit și ei calificarea la turneul semifinal de Elită la finalul anului trecut.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult