joi, 11 decembrie, 2025
Home ActualitateSurpriză în topul gastronomic mondial: Vori-vori, supa care a cucerit lumea. România, abia pe locul 24 în topul global al bucătăriilor

Surpriză în topul gastronomic mondial: Vori-vori, supa care a cucerit lumea. România, abia pe locul 24 în topul global al bucătăriilor

de Redacția Dotto

O supă tradițională din Paraguay este cel mai bun preparat dn lume. Vori-vori este un preparat rustic din mălai, brânză, bulion și pui. Pizza Napoletana și pastele cu trufe albe din Alba completează podiumul, iar România se clasează pe locul 24 în ierarhia globală a celor mai bune bucătării din lume. Topul este realizat în fiecare an de platformă internațională online dedicată gastronomiei tradiționale.

Vori-vori, o supă tradițională din Paraguay, a fost desemnată cel mai bun preparat din lume. Rețeta, extrem de apreciată în regiunile rurale și urbane ale țării, este pregătită cu bile mici din mălai și brânză, fierte într-un bulion aromat cu pui, legume și ierburi.

Pe locul al doilea se află celebra Pizza Napoletana, emblema gastronomiei italiene. Simplitatea ei rămâne irezistibilă: varianta Marinara, cu sos de roșii, usturoi și oregano, și Margherita, cu mozzarella și busuioc proaspăt, care aduc culorile steagului italian în farfurie. Podiumul este completat de Tajarin al tartufo bianco d’Alba, un preparat rafinat din Piemonte

. Pastele fine, lucrate manual, sunt acoperite cu unt și piper, apoi transformate într-o delicatesă prin aroma puternică a trufei albe de Alba, una dintre cele mai scumpe ingrediente din lume. Adesea, preparatul este completat cu parmezan și asociat cu vin roșu sec. Platforma internațională care a creat acest top a analizat sute de mii de voturi oferite de turiști și pasionați de gastronomie din toată lumea. România se află pe locul 24 în topul celor mai bune bucătării ale lumii.

Cele mai apreciate preparate de la noi sunt micii, cozonacul și ciorba de fasole. La categoria băuturi, Feteasca Neagră și Țuica rămân preferatele votanților.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult