marți, 7 aprilie, 2026
Home ActualitateEmoție și culoare la Muzeul de Artă Constanța! Zeci de copii de clasa a III-a au explorat universul artei moderne

Emoție și culoare la Muzeul de Artă Constanța! Zeci de copii de clasa a III-a au explorat universul artei moderne

de Redacția Dotto

Muzeul de Artă Constanța a primit, cu bucurie, vizitele și atelierele dedicate copiilor, desfășurate în cadrul Programelor Naționale „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”.

Vineri 3 aprilie 2026

Aproape 60 de elevi de clasa a III-a, însoțiți de doamnele învățătoare Paula Tatu și Liliana Gogoașă, au participat la un program educațional conceput pentru a apropia tânăra generație de cultură și de valorile artei.

Împreună, am călătorit prin universul artei moderne și contemporane, discutând despre teme, compoziție, tehnici și limbaj plastic. Linia, forma și culoarea au devenit instrumente ale propriei expresii, într-un moment de sinestezie completat de interpretarea la pian a Ștefaniei Mincă, care a adus un dialog sensibil între muzică și imagine.

Pornind de la lucrările din patrimoniul muzeului, elevii au creat cu naturalețe și implicare, transformând experiența într-o întâlnire autentică cu arta.

Atelierul a fost coordonat de Smaranda Tulea, alături de echipa muzeului și voluntara Dorina Voicu.

Totodată, cu prilejul Programului Național „Școala Altfel”, a avut loc atelierul în tehnica colajului, cu tematica Paștelui, la care au participat elevii clasei a VII-a de la Liceul Agricol Poarta Albă, îndrumați de doamnele profesoare Bîrsan Cristiana și Costin Baba Diana. Atelierul a fost susținut de Raluca Necula, cu sprijinul echipei muzeului.

Mulțumim copiilor, cadrelor didactice și părinților pentru deschidere și încredere. Muzeul rămâne un spațiu viu al educației, în care generațiile se întâlnesc pentru a construi, împreună, viitorul, transmit reprezentanții Muzeului.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult