luni, 17 noiembrie, 2025
Home ActualitateZiua Independenței Naționale, sărbătorită la Constanța: Restricții de trafic astăzi și mâine

Ziua Independenței Naționale, sărbătorită la Constanța: Restricții de trafic astăzi și mâine

de Redacția Dotto

10 Mai reprezintă unul dintre reperele fundamentale ale istoriei României – ziua în care, în anul 1877, țara noastră și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman.

Cu acest prilej, la Constanța, Comandamentul Flotei va organiza, în data de 10 mai 2025, începând cu ora 11:00, în Parcul de la Casa de Cultură, un ceremonial militar și religios. Programul va include oficierea serviciului religios, rostirea de alocuțiuni, depunerea de coroane și defilarea gărzii de onoare.

Evenimentul va fi precedat de o repetiție generală, programată pentru data de 9 mai 2025, în același interval orar.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a manifestărilor din 9 și 10 mai, vor fi instituite următoarele măsuri speciale:

Restricționarea circulației rutiere pe prima bandă a bulevardului Alexandru Lăpușneanu, pe segmentul cuprins între Aleea Daliei și strada I.L. Caragiale, în intervalul orar 11:40 – 12:15, în ambele zile.

Ziua Independenţei Naţionale a României este sărbătorită pe 10 mai începând din anul 2022, în urma adoptării de către Parlamentul României a Legii nr. 189 în 8 iulie 2021.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult