vineri, 31 octombrie, 2025
Home DOTTO NewsZiua Mării Negre, sărbătorită cu soare și zâmbete. Constănțenii s-au bucurat de o zi ca de primăvară

Ziua Mării Negre, sărbătorită cu soare și zâmbete. Constănțenii s-au bucurat de o zi ca de primăvară

de Redacția Dotto

Deși suntem la final de octombrie, la Constanța e ca în plină primăvară. Temperaturile ridicate i-au scos din case pe localnici, chiar de Ziua Mării Negre. Mulți au ales să marcheze momentul printr-o plimbare pe faleză, unde soarele și briza au fost decorul perfect.

Deși e final de octombrie, Marea Neagră pare că nu vrea să intre în iarnă. Pentru mulți constănțeni, marea nu e doar un peisaj, ci parte din viața lor — un loc de refugiu, inspirație și liniște.

„Sunt pe plaja …. și, în mod normal, la final de octombrie, am fi vorbit despre frig și vânt. Dar astăzi, de Ziua Mării Negre, oamenii s-au bucurat de o zi aproape de vară, un prilej perfect să ne amintim de frumusețea și importanța mării care ne definește orașul”, a spus Emilia Crețu, corespondent DOTTO TV.

Ziua Mării Negre a fost stabilită în 1996, prin semnarea Convenției pentru protecția Mării Negre împotriva poluării, un acord între cele șase state riverane: România, Bulgaria, Georgia, Rusia, Turcia și Ucraina. De atunci, data de 31 octombrie este un prilej de sărbătoare, dar și de acțiune: specialiștii atrag atenția asupra poluării și a pericolelor care afectează viața marină.

„Chiar dacă astăzi Marea Neagră pare liniștită și senină, specialiștii ne amintesc că are nevoie de protecția noastră în fiecare zi”, a mai spus Emilia Crețu, corespondent DOTTO TV.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult