Sărbătoare mare pentru aromâni. Aceștia sărbătoresc astăzi Ziua Națională. La Constanța evenimentul va fi marcat cu un spectacol în Piața Ovidiu.
Așa este Ana, astăzi este Ziua Națională a Aromânilor, mai exact se împlinesc 117 ani de când Sultanul Abdul Hamid al II-lea i-a recunoscut pe aromânii din Macedonia ca popor distinct în Balcani. Cu această ocazie, Comunitatea Aromână organizează astăzi începând cu orele 17:00 în Piața Ovidiu un spectacol pentru a marca evenimentul. Ziua Națională a Aromânilor se sărbătorește din 1905 în data de 10 mai, respectiv 23 mai după calendarul nou. În România, s-a sărbătorit prima dată în anul 1998, în cadru restrâns, la manifestările legate de înfiinţarea şcolii de la „Sfinţii Apostoli”. În anul următor, pentru prima dată la Constanţa, pe 28 mai au sărbătorit aproximativ 800 de persoane. Din anul următor, Societatea Culturală Aromână a sărbătorit acest eveniment în fiecare an la Bucureşti până în 2006. De atunci, acest eveniment a fost organizat de Comunitatea Aromână, cu participarea aromânilor şi pentru aromâni.