Grecii de pretutindeni sărbătoresc, astăzi, Ziua Națională a Greciei. Această zi importantă va fi celebrată și la Constanța, sâmbătă, 30 martie 2024, prin o serie de evenimente și ceremonii organizate de Comunitatea Elenă Elpis, Uniunea Elenă din România și cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.
Manifestările se vor desfășura după următorul program:
– Ora 12.00 – Tedeum de pomenire la Biserica Greacă Methamorphosis, (Schimbarea la față)
– Ora 18.00 – la Centrul Multicultural Jean Constantin de pe Bulevardul Ferdinand (fostul cinematograf Republica) va avea loc obișnuitul spectacol unde vă veți putea bucura de prezența pe scenă a ansamblurilor Elpis, Asteria al Uniunii Elene din România, binecunoscutul Florian Jurcă, Antik Project, Elenis Band și Sirtaki Band Leonidas dar și de vernisajul expoziției de artă plastică “Mythoplasies-Mituri” ce prezintă lucrări realizate în Grecia 2021-2023 de către artistul plastic Gabriel Grama.
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.
Istoricul zilei de 25 martie
Ziua de 25 Martie 1821 este una dintre cele mai strălucite din istoria modernă a vechii Elade, ziua în care, sub deviza „Libertate sau moarte” , a fost declanșat Războiul de Independență al Greciei, desfășurat între anii 1821-1829, cunoscut și ca Revoluția Greacă (Elliniki Epanastasi).
Această zi importantă din istorie marchează bătălia câștigată cu greu și observă libertatea continuă a Greciei de peste 200 de ani.
Grecii de pretutindeni comemorează evenimentul cu parade, discursuri și slujbe religioase. Aceste festivități atrag mii de spectatori care mai târziu se bucură de mâncăruri tradiționale precum bakaliaros ( însoțit de un piure de usturoi și cartofi, numit skordalia.
În fiecare an, Ziua Națională a Greciei și Buna Vestire sunt sărbătorite de Comunitatea Elenă Elpis Constanța.