miercuri, 1 octombrie, 2025
Home ActualitateANM: Cod galben de ploi abundente în toată țara

ANM: Cod galben de ploi abundente în toată țara

de Redacția Dotto
Constanța cod portocaliu
Acest conținut a fost arhivat. Este posibil să nu mai fie relevant.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, astăzi, o informare valabilă din această după amiază, de la ora 15.00, până luni, la ora 15.00, de ploi abundente. Avertizarea meteo cod galben vizează și zona Dobrogei.

Astfel, potrivit atenționării, în intervalul menționat aria ploilor va fi în extindere treptată dinspre sud-vest și va cuprinde toate regiunile.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 10-15 l/mp, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în jumătatea de sud a Moldovei, pe arii restrânse de peste 30 l/mp.

Vor fi mai ales averse, izolat însoțite de descărcări electrice. În zona de munte precipitațiile vor fi mixte.

Vântul va avea local și temporar intensificări în regiunile sudice și sud-estice cu viteze în general între 45 și 55 km/h.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult