miercuri, 1 octombrie, 2025
Home Breaking newsPlaje afectate de eroziune

Plaje afectate de eroziune

de Redacția Dotto
Acest conținut a fost arhivat. Este posibil să nu mai fie relevant.

Plajele sunt extinse în Mamaia, dar câteva probleme sunt în continuare lăsate de izbeliște. Au trecut cinci ani de când au fost efectuate lucrări de reabilitare pe plaja de la intrarea în stațiunea Mamaia, iar fenomenul eroziunii continuă încă. Garanția lucrărilor este de zeci de ani, dar pe plajă au apărut câteva golfuri la scurt timp după înnisipare.

Lucrările de protecţie şi reabilitare a părţii sudice a litoralului românesc, în zona staţiunii Mamaia, au fost finanţate din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat. Dar, pe o parte s-a reabilitat, pe alta a apărut ignoranța. Încă din 2017, la doi ani de la terminarea lucrărilor de reabilitare au apărut primele semne ale eroziunii la malul mării.

Faza a doua a lucrărilor din cadrul proiectului Reducerea eroziunii costiere a debutat în luna octombrie a anului trecut, iar costurile proiectului, cofinanțat de Uniunea Europeană, depășesc 752 de milioane de euro. Etapa aceasta ar urma să se finalizeze undeva în luna aprilie, urmând ca celelalte loturi, 10 la număr, să fie finalizate până la sfârșitul anului 2023.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult