Plajele cresc, dar falezele continuă să piardă teren. La 23 August și Tuzla, bucăți din mal se prăbușesc zilnic în mare, erodate de valuri și ploi. O problemă tot mai mare, care amenință atât peisajul, cât și siguranța turiștilor. La Costinești, însă, schimbarea aduce vești bune. Epava Evanghelia, simbolul stațiunii, va deveni o atracție și mai spectaculoasă. Datorită lărgirii plajelor, turiștii vor putea să o admire de la doar câțiva zeci de metri distanță, de pe un dig nou, construit special pentru a oferi o priveliște de neuitat.
Anul trecut, pe faleza din 23 August s-a săpat ilegal o cale de acces către plajă. Deși există un proces penal în desfășurare, locul a devenit extrem de popular pe rețelele sociale. Însă, în ultimele luni, surpările masive ale malului au determinat autoritățile să închidă zona pentru siguranța turiștilor.
”Marea teritorială, plaja și faleza fac un corp comun, trebuie privite unitar și în cadrul acestui mecanism se pot propune lucrări de protecție costieră. În obligația noastră este ca anul acesta să putem să reușim să reactualizăm masterplanul.”
Stelica Hagi, director ABADL Constanța
Situația este similară și la Tuzla, unde Apele Române au blocat accesul în anumite zone pentru a preveni accidentele.
La Costinești, lucrurile se mișcă într-o direcție pozitivă. Procesul de extindere a plajei este în plină desfășurare, iar în paralel se lucrează la consolidarea falezei. Cel mai așteptat element al transformării rămâne însă Epava Evanghelia, care va putea fi admirată de pe un dig modern, situat la doar 80 de metri distanță.
„Fiecare zonă a fost delimitată prin limite ale șantierului. Aici, limita a fost acest dig, nu s-a discutat să mergem mai la nord, către epavă. Între dig și epavă sunt în jur de 80 de metri, iar aceasta este limita la care lucrările vor fi realizate. Epava nu va fi afectată de aceste lucrări, singura modificare fiind că va putea fi admirată mai de aproape decât înainte.”
Marius Stamat, manager proiect
De asemenea, noua investiție va transforma complet zona turistică.
„Această investiție va aduce plus valoare, pentru că vom avea cinci noi suprafețe de promenadă, astfel încât turiștii să poată admira îndeaproape unul dintre simbolurile litoralului. În plus, vor apărea suprafețe noi de plajă, iar lungimea acestora va crește semnificativ.”
Laurențiu Giurgiu, city manager Costinești
Vestea bună pentru turiști este că lucrările de lărgire a plajelor nu vor afecta sezonul estival.
„Se lucrează la betonarea aleilor de acces și la două diguri. Până la începutul sezonului, lucrările de piatră vor fi finalizate, iar zonele turistice nu vor fi afectate. Plajele deja existente vor funcționa ca anul trecut, urmând ca după sezon, acestea să fie extinse.”
Marius Stamat, manager proiect
Reabilitarea falezelor din 23 August și Tuzla este inclusă în proiectele de înnisipare ale litoralului românesc, care însumează peste 800 de milioane de euro. În ceea ce privește Costinești, lucrările vor fi finalizate după terminarea sezonului estival, transformând zona într-una dintre cele mai atractive destinații de pe litoral.