miercuri, 4 martie, 2026
Home ActualitateScandalul parcării din cartierul Abator se mută în instanță. Felicia Ovanesian vorbește la DOTTO TV despre controversatul teren unde ar urma să fie amenajată o parcare. Acesta figurează și ca spațiu verde

Scandalul parcării din cartierul Abator se mută în instanță. Felicia Ovanesian vorbește la DOTTO TV despre controversatul teren unde ar urma să fie amenajată o parcare. Acesta figurează și ca spațiu verde

de Redacția Dotto

Scandalul parcării din cartierul Abator se mută în instanță. Terenul din fața celor două blocuri, unde ar urma să fie amenajată o parcare, figurează în Registrul Spațiilor Verzi al municipiului Constanța.

Este concluzia la care au ajuns comisarii de la Garda de Mediu, după verificarea documentelor care au stat la baza emiterii autorizației de construire. Verificările au fost declanșate după aproape 20 de sesizări primite într-o singură zi, atunci când muncitorii au venit să taie copacii de pe terenul respectiv. Locatarii din zonă au intervenit și au blocat accesul utilajelor, reușind să oprească lucrările.

Avocatul care îi reprezintă pe locatari, Felicia Ovanesian, spune că răspunsul Gărzii de Mediu va fi depus la dosar și analizat de instanță în procesul care vizează suspendarea actelor administrative, de la PUZ-ul zonei până la autorizațiile de construire. Disputa vine însă pe fondul unei situații juridice complicate.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Primăria Municipiului Constanța a transmis că terenul respectiv a intrat în proprietate privată în urma unei hotărâri judecătorești din 2017.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult