România și Statele Unite discută dezvoltarea unui parteneriat economic și financiar pentru proiecte majore din domeniul energiei nucleare, inclusiv construirea reactoarelor 3 și 4 de la Centrala de la Cernavodă, a anunțat miercuri președintele Nicușor Dan.
Șeful statului a făcut declarațiile într-o conferință de presă, precizând că tema va fi abordată și în cadrul unei întâlniri cu oficiali americani, inclusiv cu secretarul Energiei al SUA, Chris Wright.
Ultima oră
Luca Niculescu are la dispoziție câteva zile pentru a obține sprijinul Parlamentului. PSD și PNL nu au ajuns la un acord
Un gol fantastic al lui Ganea și debutul memorabil al lui Marincean, 17 ani
PSD decide astăzi dacă va susține în Parlament Guvernul propus de Luca Niculescu
Zelenski acuză Rusia că a atacat centrale electrice din Ucraina după anunțul lui Trump privind armistițiul energetic
Potrivit acestuia, discuțiile vizează atât finalizarea unor proiecte deja existente în domeniul nuclear, cât și atragerea de finanțare pentru extinderea capacităților de producție energetică de la Cernavodă. Autoritățile române susțin că există interes din partea partenerilor americani pentru implicare în astfel de investiții.
Pe lângă proiectele nucleare, în cadrul dialogului bilateral este analizată și dezvoltarea unui coridor regional de transport al gazelor naturale, care ar urma să reducă dependența de sursele din Rusia și să diversifice aprovizionarea energetică în Europa Centrală și de Est.
Nicușor Dan a subliniat că România își dorește o prezență economică americană mai puternică în sectorul energetic și că aceste proiecte ar putea avea un impact strategic asupra infrastructurii energetice regionale.
Discuțiile au loc în contextul reuniunii Inițiativei celor Trei Mări, unde statele participante analizează proiecte comune de infrastructură și cooperare economică.








