joi, 16 octombrie, 2025
Home ActualitateAccident mortal, în Corbu. Două persoane și-au pierdut viața, alte două au fost grav rănite

Accident mortal, în Corbu. Două persoane și-au pierdut viața, alte două au fost grav rănite

de Redacția Dotto

Accident mortal cu patru victime, în această dimineață, la Corbu.

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină astăzi, 2 septembrie, la un accident rutier, care a avut loc în zona Morii, din Corbu. În accident au fost implicate două autoturisme. Impactul a fost atât de puternic încât două dintre persoanele care se aflau în mașini au rămas prinse între fiarele contorsionate.

La locul accidentului au intervenit 1 autospecială de stingere, 1 descarcerare, 2 echipaje SMURD B, 1 echipaj SMURD C, 2 ambulanțe ale SAJ.

Salvatorii spun că au fost găsite două victime în stop cardio-respirator. Este vorba despre șoferul unuia dintre autoturisme și unul dintre pasageri. În ciuda eforturilor medicilor de a-i menține în viața, inima celor două persoane a cedat, iar medicii au declarat decesul. Alte două persoane implicate în accident au suferit răni grave: traumatism cranio-facial, respectiv traumatism de coloana cervicala și au fost transportate la Spitalul Județean Constanța pentru investigații.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult