Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp la ieșirea din Techirghiol spre Agigea, fiind implicate un autoturism și un autotren.
Potrivit primelor informații, există posibilitatea ca două persoane să fie încarcerate.
Ultima oră
Incident „fără precedent” la OpenAI. Un agent autonom a scăpat de sub control și a spart serverele unei alte companii
Trump anunță taxe vamale de până la 200% pentru medicamentele generice importate în SUA
Austria transformă casa natală a lui Adolf Hitler în post de poliție
Haaland, fenomenul Mondialului și pe Instagram! L-a depășit pe eroul-surpriză Vozinha cu peste 32 de milioane de urmăritori
La fața locului au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere, un echipaj de descarcerare și două echipaje SMURD pentru acordarea primului ajutor și intervenția în vederea extragerii victimelor.
Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.
UPDATE 16:08. În urma impactului, o femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani și-a pierdut viața, iar o altă persoană, conștientă, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.






