Locuitorii din zona de nord-est a judeţului Tulcea au primit, luni dimineaţă, un nou mesaj RO-Alert , au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.
”A fost emis un mesaj Ro-Alert în jurul orei 08.47 pentru zona de nord-est a judeţului Tulcea”, au transmis pompierii.
Ultima oră
Dinamo câștigă clar cu Farul, un incident șocant a avut loc la pauză
România, calificare memorabilă în sferturile Campionatului European de volei!
Constănțeanul Darius Movileanu, senzațional la Astana! A cucerit aurul la tenis de masă!
Legea Meloni: Schimbări majore în școlile din Italia, fără burka și niqab
Cetăţenii au fost avertizaţi că există riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian.
„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”, menţionează mesajul RO-Alert.
Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au anunţat că sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, luni, o ţintă aeriană la est de Sulina, iar două aeronave F-16 din cadrul Bazei 86 Aeriene Feteşti au fost ridicate de la sol la ora 08.53 pentru monitorizarea situaţiei.
„Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţul Tulcea, fiind transmis un mesaj RO-Alert la ora 08.47. Ţinta a evoluat pentru scurt timp în spaţiul aerian naţional, după care a trecut frontiera, îndreptându-se către Ucraina. La scurt timp, au fost raportate explozii pe teritoriul ucrainean”, au afirmat reprezentanţii MApN.








