Președintele Algeriei, Abdelmadjid Tebboune, a anunțat că vrea reintroducerea pedepsei cu moartea pentru persoanele care provoacă intenționat incendii, după valul de incendii forestiere care a lovit mai multe regiuni din nordul și estul țării. Algeria aplică un moratoriu asupra pedepsei capitale încă din 1993.
Decizia vine după incendii devastatoare care au afectat în special zonele din apropierea localităților Béjaïa, Jijel și Tizi-Ouzou. Potrivit datelor oficiale disponibile până în prezent, cel puțin 12 persoane și-au pierdut viața, însă surse locale susțin că bilanțul ar putea fi mai mare.
Ultima oră
„Nu mă vei lua de lângă fiica mea”. Cum a supravieţuit o femeie atacului unui rechin alb de 4 metri
Șoc la US Open! Novak Djokovic, eliminat în primul tur pentru prima dată în carieră
„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 31 august – Histria, orașul care își bătea propria monedă și făcea comerț până în Transilvania de astăzi
Ana-Maria Brânză s-a căsătorit la Sinaia. Fosta campioană a ajuns la „cea mai frumoasă finală”
În cadrul unei reuniuni dedicate situației provocate de incendii, la care au participat oficiali civili și militari, Tebboune i-a cerut ministrului Justiției să pregătească, până la 15 septembrie, modificarea Codului penal.
Proiectul ar urma să fie aprobat de guvern și transmis ulterior Parlamentului pentru o examinare rapidă.
„Reintroducem pedeapsa cu moartea pentru piromani”, a declarat președintele algerian, într-o înregistrare difuzată de televiziune. El a precizat că execuțiile ar urma să fie aplicate după epuizarea tuturor căilor de atac de către persoanele condamnate.
Trei zile de doliu în Algeria
În urma tragediei, autoritățile algeriene au decretat trei zile de doliu național. Totodată, toate festivitățile culturale și competițiile sportive au fost anulate.
Ministrul Sănătății, Mohamed Seddik Aït Messaoudène, a descris vineri situația drept „foarte gravă”, fără să ofere însă un bilanț actualizat al victimelor.
Autoritățile au anunțat și arestarea mai multor persoane suspectate că ar fi provocat incendiile.
Președintele Tebboune a promis că statul va despăgubi integral, până la 15 septembrie, persoanele care și-au pierdut locuințele și bunurile în incendii. Despăgubirile ar urma să acopere inclusiv mobilierul, electrocasnicele, animalele și pomii fructiferi distruși.
„Nimeni nu poate îngenunchea Algeria”, a transmis liderul algerian.
Incendiile au provocat panică
Flăcările au provocat o puternică emoție în întreaga țară. În Jijel, numeroși oameni au participat la înmormântarea colectivă a victimelor, în timp ce imaginile difuzate de televiziunile și site-urile locale au surprins amploarea dezastrului.
Începând de miercuri seara, rețelele sociale au fost inundate de imagini filmate de localnici și de persoane surprinse de incendii. Unele dintre acestea au rămas blocate de flăcări în regiunea afectată, care cuprinde atât zone de coastă, cât și regiuni montane.
Intervenția pompierilor și a Protecției Civile a fost sprijinită de resurse suplimentare, inclusiv avioane pentru stingerea incendiilor.
Vânturile puternice și temperaturile extrem de ridicate au favorizat extinderea rapidă a focarelor. Autoritățile și specialiștii atrag atenția că episoadele de secetă devin tot mai frecvente, pe fondul schimbărilor climatice, ceea ce poate amplifica riscul unor astfel de incendii.








