Partidul Național Liberal a decis să nu susțină învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Eugen Tomac, iar liderul formațiunii, Ilie Bolojan, a explicat joi motivele care au stat la baza acestei decizii. Hotărârea a fost luată în cadrul ședinței Biroului Politic Național al PNL, iar liberalii au anunțat că nu vor acorda votul de încredere Cabinetului Tomac în Parlament.
„PNL a luat decizia să nu susțină învestirea acestui guvern. Ca efect al acestei decizii, grupurile parlamentare nu vor participa la vot sau vor fi prezente, dar nu vor vota”, a declarat Ilie Bolojan la finalul ședinței conducerii partidului.
Ultima oră
România reacționează dur după incidentele cu drone: ambasadorul Rusiei, convocat la MAE, iar un diplomat rus a fost expulzat
Doi inspectori vamali din Portul Constanța au recunoscut că au luat mită. Închisoare cu suspendare într-un dosar DNA
Două sisteme specializate în detecţia şi monitorizarea dronelor maritime vor fi funcţionale în Portul Constanţa
Grevă generală în sute de spitale din România! Sanitas: „Guvernul ne-a adus în această situație”
Președintele PNL consideră că un executiv care nu beneficiază de o susținere politică și parlamentară explicită nu poate implementa reformele de care România are nevoie în perioada următoare.
„Dat fiind situația în care avem un guvern fără o susținere politică explicită, deci fără o susținere parlamentară explicită, acest guvern nu are puterea să continue reformele necesare pentru România și nu este o soluție guvernamentală în momentul de față”, a afirmat liderul liberal.
În opinia sa, un astfel de cabinet ar avea ca obiectiv principal supraviețuirea politică și nu ar putea adopta măsurile dificile necesare pentru reducerea deficitului și stabilizarea economiei.
„Un guvern fără susținere politică nu poate spera decât la supraviețuire. Un guvern fără o susținere politică și parlamentară este mai slab decât un guvern minoritar”, a subliniat Bolojan.
Liderul PNL a atras atenția că lipsa unei majorități solide ar putea genera probleme suplimentare în activitatea legislativă. Potrivit acestuia, parlamentarii ar putea susține proiecte populiste, cu impact negativ asupra bugetului, fără ca cineva să își asume responsabilitatea pentru efectele acestora.
„Este foarte probabil să ne trezim cu propuneri parlamentare care sunt total diferite de ceea ce inițiază guvernul, cu lucruri care încarcă cheltuielile bugetului de stat și care ne creează probleme legate de menținerea angajamentelor noastre ca țară, în contextul deficitului mare pe care trebuie să-l reducem”, a declarat Bolojan.
Acesta a avertizat că, în momentul în care Guvernul va încerca să adopte măsuri economice dificile, va rămâne fără sprijin politic.
„Acest guvern va rămâne singur pentru că nimeni nu îl va susține”, a afirmat liderul liberalilor.
Acuzații la adresa PSD
Ilie Bolojan a susținut că formula propusă de Eugen Tomac reprezintă, de fapt, o modalitate prin care PSD încearcă să evite asumarea responsabilității pentru actuala situație politică și economică.
„Această propunere este o formulă de paravan pentru a scuti Partidul Social Democrat de răspunderea pe care o are pentru situația în care am ajuns”, a declarat președintele PNL.
El a amintit că moțiunea de cenzură care a dus la căderea fostului Executiv a fost inițiată de PSD împreună cu AUR și a reproșat social-democraților că nu au venit ulterior cu o soluție clară de guvernare.
„Este anormal să nu-ți asumi răspunderea guvernării, dar să încerci prin structura unui guvern să asiguri protecția unor așezăminte în anumite ministere și drenarea de resurse de la alte ministere. Este incorect și este imoral din acest punct de vedere”, a afirmat Bolojan.
Decizie unanimă în PNL
Conducerea liberală a votat în unanimitate împotriva susținerii Guvernului Tomac. Astfel, parlamentarii PNL vor participa la ședința de învestire, însă nu vor vota pentru acordarea încrederii noului Executiv.
Decizia complică semnificativ șansele Cabinetului propus de Eugen Tomac de a obține majoritatea necesară în Parlament, în condițiile în care și alte formațiuni și-au exprimat rezerve față de actuala formulă guvernamentală.
PNL anunță că nu susține Guvernul Tomac. Bolojan: „Fără majoritate, nu poate funcționa”








