Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în proximitatea Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, cinci persoane care intenționau să intre ilegal pe teritoriul național.
În data de 22.04.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă au observat, în zona de competență, cinci persoane care se deplasau pe câmp, venind dinspre frontiera cu Republica Bulgaria.
Ultima oră
Nicuşor Dan: Întâlnirea de astăzi cu Maia Sandu, o dovadă în plus a apropierii dintre România şi Republica Moldova şi a relaţiei noastre speciale
Două turiste au mutat o dronă cu explozibil înainte să ajungă geniștii, descoperită în Olimp
Premieră medicală la Londra! O operație pe creier, asistată de inteligența artificială, a salvat vederea unui pacient
Când lectura pleacă la drum: cum a arătat primul Silent Reading Party într-un tren din România
Imediat, oamenii legii au intervenit pentru interceptarea persoanelor. În urma verificărilor, a reieșit faptul că acestea nu dețineau documente de identitate sau de călătorie.
Din cercetările efectuate, a rezultat că acestea sunt cetățeni din Irak și Iran, care au trecut ilegal frontiera de stat a României dinspre Bulgaria.
Persoanele urmează a fi predate autorităților bulgare în baza acordului de readmisie, iar cercetările în acest caz sunt efectuate de către polițiștii de frontieră, sub coordonarea parchetului competent, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.








