Doi bărbați, ambii în vârstă de 38 de ani, au fost reținuți de polițiștii din Constanța și ulterior arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Potrivit anchetatorilor, la data de 18 aprilie, aceștia ar fi pătruns într-un imobil din municipiul Constanța, de unde ar fi sustras un telefon mobil și un pachet de țigarete.
Ultima oră
Micii rugbyști de la CSM Constanța impresionează la debutul în noua ediție de campionat
Zelenski îi răspunde lui Trump: Ucraina, gata să oprească atacurile către rafinării
Trump, mesaj tranșant pentru Zelenski: „A venit timpul pentru un nou președinte”
Marile reveniri pe streaming: Clasice legendare și noi hituri
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Serviciului Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cei doi au fost identificați, depistați și conduși la audieri. Ulterior, au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Pe 19 aprilie, procurorul de caz a înaintat instanței propunerea de arestare preventivă, iar judecătorii au admis solicitarea, dispunând măsura pentru 30 de zile.
În același dosar, doi tineri de 16 și 20 de ani sunt cercetați pentru complicitate la furt calificat. Aceștia au fost depistați în flagrant de polițiștii Secției 4 Constanța și se află în prezent în stare de libertate.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și urmează să fie restituit persoanei vătămate.
Acțiunea a beneficiat și de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției orașului Negru Vodă.








