Breaking
Percheziții JUPITER în trei localități din Constanța. Polițiștii au ridicat pistoale și 3.000 de proiectile•Lucrările feroviare din Portul Constanța avansează. A fost predat amplasamentul pentru etapa a treia•Unitatea 1 de la Cernavodă, în procedură de repornire. Ce se întâmplă cu al doilea reactor•„Brâulețul” urcă pe scena Centrului „Jean Constantin” de Ziua Dobrogei•Haine, încălțăminte și accesorii suspectate că sunt contrafăcute, găsite într-un container în Portul Constanța•Doi bărbați s-au urcat băuți la volan. Polițiștii constănțeni i-au depistat în trafic•Concursul „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun” revine la Constanța. Firmele pot câștiga premii de 6.000 de lei•România găzduiește o reuniune a Curților Constituționale Francofone. Nicușor Dan, printre participanți•O incursiune în istoria Dobrogei, alături de Adrian Cioroianu și Angelo Mitchievici la Biblioteca Județeană Constanța•„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 6 noiembrie – Cum trăiau marinarii civili în 1932. Salarii mici și „mămăligă cu brânză” la bord•Intervenție SMURD și SAJ în Peștera. Două victime au fost duse la spital•Avarie RAJA în Mamaia Sat. Mai multe zone din Năvodari au rămas fără apă potabilă•Descinderi de amploare în toată țara. Polițiștii și procurorii fac peste 270 de percheziții•UPDATE Impact între două mașini pe A2, în zona Medgidia. O victimă este conștientă•Arta, natura și mesajele personale – atelier de educație muzeală pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”•Percheziții JUPITER în trei localități din Constanța. Polițiștii au ridicat pistoale și 3.000 de proiectile•Lucrările feroviare din Portul Constanța avansează. A fost predat amplasamentul pentru etapa a treia•Unitatea 1 de la Cernavodă, în procedură de repornire. Ce se întâmplă cu al doilea reactor•„Brâulețul” urcă pe scena Centrului „Jean Constantin” de Ziua Dobrogei•Haine, încălțăminte și accesorii suspectate că sunt contrafăcute, găsite într-un container în Portul Constanța•Doi bărbați s-au urcat băuți la volan. Polițiștii constănțeni i-au depistat în trafic•Concursul „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun” revine la Constanța. Firmele pot câștiga premii de 6.000 de lei•România găzduiește o reuniune a Curților Constituționale Francofone. Nicușor Dan, printre participanți•O incursiune în istoria Dobrogei, alături de Adrian Cioroianu și Angelo Mitchievici la Biblioteca Județeană Constanța•„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 6 noiembrie – Cum trăiau marinarii civili în 1932. Salarii mici și „mămăligă cu brânză” la bord•Intervenție SMURD și SAJ în Peștera. Două victime au fost duse la spital•Avarie RAJA în Mamaia Sat. Mai multe zone din Năvodari au rămas fără apă potabilă•Descinderi de amploare în toată țara. Polițiștii și procurorii fac peste 270 de percheziții•UPDATE Impact între două mașini pe A2, în zona Medgidia. O victimă este conștientă•Arta, natura și mesajele personale – atelier de educație muzeală pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”•Percheziții JUPITER în trei localități din Constanța. Polițiștii au ridicat pistoale și 3.000 de proiectile•Lucrările feroviare din Portul Constanța avansează. A fost predat amplasamentul pentru etapa a treia•Unitatea 1 de la Cernavodă, în procedură de repornire. Ce se întâmplă cu al doilea reactor•„Brâulețul” urcă pe scena Centrului „Jean Constantin” de Ziua Dobrogei•Haine, încălțăminte și accesorii suspectate că sunt contrafăcute, găsite într-un container în Portul Constanța•Doi bărbați s-au urcat băuți la volan. Polițiștii constănțeni i-au depistat în trafic•Concursul „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun” revine la Constanța. Firmele pot câștiga premii de 6.000 de lei•România găzduiește o reuniune a Curților Constituționale Francofone. Nicușor Dan, printre participanți•O incursiune în istoria Dobrogei, alături de Adrian Cioroianu și Angelo Mitchievici la Biblioteca Județeană Constanța•„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 6 noiembrie – Cum trăiau marinarii civili în 1932. Salarii mici și „mămăligă cu brânză” la bord•Intervenție SMURD și SAJ în Peștera. Două victime au fost duse la spital•Avarie RAJA în Mamaia Sat. Mai multe zone din Năvodari au rămas fără apă potabilă•Descinderi de amploare în toată țara. Polițiștii și procurorii fac peste 270 de percheziții•UPDATE Impact între două mașini pe A2, în zona Medgidia. O victimă este conștientă•Arta, natura și mesajele personale – atelier de educație muzeală pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”•
Evenimente

Controale ale polițiștilor pe litoral. Mai mulți șoferi s-au ales cu dosare penale

Redacția Dotto

Redacția Dotto

Autor

Actualizat: 2 august 2026 la 13:14
Controale ale polițiștilor pe litoral. Mai mulți șoferi s-au ales cu dosare penale – Evenimente | DOTTO TV

Polițiștii rutieri din județul Constanța au depistat, în ultimele ore, mai multe persoane care au încălcat legislația rutieră, fiind întocmite dosare penale pentru infracțiuni precum conducerea sub influența alcoolului, conducerea fără permis corespunzător sau a unui vehicul neînmatriculat.

Cel mai grav caz a fost înregistrat în Costinești, unde, în dimineața zilei de 2 august, în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Rutieră Mangalia au oprit un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, care efectua servicii de transport alternativ fără documentele prevăzute de lege.

După ce i s-a adus la cunoștință că va fi sancționat și că îi vor fi reținute plăcuțele de înmatriculare și certificatul de înmatriculare, șoferul a plecat de la locul controlului. Acesta a fost urmărit și oprit la scurt timp de polițiști, iar acum este cercetat pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Tot în Costinești, în seara de 1 august, un bărbat de 38 de ani a fost depistat conducând un autoturism pe strada Tineretului, deși consumase alcool. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice.

La Viișoara, polițiștii din Medgidia au depistat un bărbat de 33 de ani aflat la volan sub influența alcoolului. Aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind deschis un dosar penal.

În localitatea Plopeni, polițiștii din Negru Vodă au prins un minor de 14 ani care conducea un ATV neînregistrat, fără a deține permis de conducere.

De asemenea, în municipiul Constanța, pe strada Soveja, un tânăr de 28 de ani a fost depistat în timp ce conducea o motocicletă fără a avea categoria de permis corespunzătoare.

În toate cazurile, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.

Ghid colectare separată Polaris
DT

DOTTO TV

Ajungeți la audiența din Constanța și Dobrogea

Distribuie articolul

Articole înrudite