Breaking
Percheziții JUPITER în trei localități din Constanța. Polițiștii au ridicat pistoale și 3.000 de proiectile•Lucrările feroviare din Portul Constanța avansează. A fost predat amplasamentul pentru etapa a treia•Unitatea 1 de la Cernavodă, în procedură de repornire. Ce se întâmplă cu al doilea reactor•„Brâulețul” urcă pe scena Centrului „Jean Constantin” de Ziua Dobrogei•Haine, încălțăminte și accesorii suspectate că sunt contrafăcute, găsite într-un container în Portul Constanța•Doi bărbați s-au urcat băuți la volan. Polițiștii constănțeni i-au depistat în trafic•Concursul „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun” revine la Constanța. Firmele pot câștiga premii de 6.000 de lei•România găzduiește o reuniune a Curților Constituționale Francofone. Nicușor Dan, printre participanți•O incursiune în istoria Dobrogei, alături de Adrian Cioroianu și Angelo Mitchievici la Biblioteca Județeană Constanța•„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 6 noiembrie – Cum trăiau marinarii civili în 1932. Salarii mici și „mămăligă cu brânză” la bord•Intervenție SMURD și SAJ în Peștera. Două victime au fost duse la spital•Avarie RAJA în Mamaia Sat. Mai multe zone din Năvodari au rămas fără apă potabilă•Descinderi de amploare în toată țara. Polițiștii și procurorii fac peste 270 de percheziții•UPDATE Impact între două mașini pe A2, în zona Medgidia. O victimă este conștientă•Arta, natura și mesajele personale – atelier de educație muzeală pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”•Percheziții JUPITER în trei localități din Constanța. Polițiștii au ridicat pistoale și 3.000 de proiectile•Lucrările feroviare din Portul Constanța avansează. A fost predat amplasamentul pentru etapa a treia•Unitatea 1 de la Cernavodă, în procedură de repornire. Ce se întâmplă cu al doilea reactor•„Brâulețul” urcă pe scena Centrului „Jean Constantin” de Ziua Dobrogei•Haine, încălțăminte și accesorii suspectate că sunt contrafăcute, găsite într-un container în Portul Constanța•Doi bărbați s-au urcat băuți la volan. Polițiștii constănțeni i-au depistat în trafic•Concursul „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun” revine la Constanța. Firmele pot câștiga premii de 6.000 de lei•România găzduiește o reuniune a Curților Constituționale Francofone. Nicușor Dan, printre participanți•O incursiune în istoria Dobrogei, alături de Adrian Cioroianu și Angelo Mitchievici la Biblioteca Județeană Constanța•„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 6 noiembrie – Cum trăiau marinarii civili în 1932. Salarii mici și „mămăligă cu brânză” la bord•Intervenție SMURD și SAJ în Peștera. Două victime au fost duse la spital•Avarie RAJA în Mamaia Sat. Mai multe zone din Năvodari au rămas fără apă potabilă•Descinderi de amploare în toată țara. Polițiștii și procurorii fac peste 270 de percheziții•UPDATE Impact între două mașini pe A2, în zona Medgidia. O victimă este conștientă•Arta, natura și mesajele personale – atelier de educație muzeală pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”•Percheziții JUPITER în trei localități din Constanța. Polițiștii au ridicat pistoale și 3.000 de proiectile•Lucrările feroviare din Portul Constanța avansează. A fost predat amplasamentul pentru etapa a treia•Unitatea 1 de la Cernavodă, în procedură de repornire. Ce se întâmplă cu al doilea reactor•„Brâulețul” urcă pe scena Centrului „Jean Constantin” de Ziua Dobrogei•Haine, încălțăminte și accesorii suspectate că sunt contrafăcute, găsite într-un container în Portul Constanța•Doi bărbați s-au urcat băuți la volan. Polițiștii constănțeni i-au depistat în trafic•Concursul „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun” revine la Constanța. Firmele pot câștiga premii de 6.000 de lei•România găzduiește o reuniune a Curților Constituționale Francofone. Nicușor Dan, printre participanți•O incursiune în istoria Dobrogei, alături de Adrian Cioroianu și Angelo Mitchievici la Biblioteca Județeană Constanța•„Astăzi la Constanța”, calendar istoric 6 noiembrie – Cum trăiau marinarii civili în 1932. Salarii mici și „mămăligă cu brânză” la bord•Intervenție SMURD și SAJ în Peștera. Două victime au fost duse la spital•Avarie RAJA în Mamaia Sat. Mai multe zone din Năvodari au rămas fără apă potabilă•Descinderi de amploare în toată țara. Polițiștii și procurorii fac peste 270 de percheziții•UPDATE Impact între două mașini pe A2, în zona Medgidia. O victimă este conștientă•Arta, natura și mesajele personale – atelier de educație muzeală pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”•
Evenimente

Controale rutiere în Constanța. Doi șoferi, depistați sub influența alcoolului

Redacția Dotto

Redacția Dotto

Autor

Actualizat: 29 iulie 2026 la 11:04
Controale rutiere în Constanța. Doi șoferi, depistați sub influența alcoolului – Evenimente | DOTTO TV

Polițiștii rutieri din județul Constanța au depistat, în cursul nopții și al dimineții de 29 iulie, doi șoferi care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.

Primul caz a fost înregistrat în jurul orei 01:10, în orașul Cernavodă. Polițiștii au oprit pentru control un bărbat de 50 de ani, care conducea un autoturism pe strada Medgidiei. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei în sânge.

Cel de-al doilea caz a fost constatat în jurul orei 07:50, în Eforie Nord. Un bărbat de 45 de ani a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Traian, iar aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În ambele cazuri, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.

Ghid colectare separată Polaris
DT

DOTTO TV

Ajungeți la audiența din Constanța și Dobrogea

Distribuie articolul

Articole înrudite