Cosmetizarea neputinței

Oriunde întorci capul auzi relatări crunte despre eșecuri. Intersecția dintre politică și habarnism la care s-a ajuns, a produs și încă produce, accident după accident în societate. Există corupție în continuare în mai toate structurile, iar comunicatele date de tot felul de instituții după fuga din țară a unora, e fix bomboana de pe coliva care s-a tot străduit să fie tort.

Niciunul dintre oamenii din statul român, nu înțelege că ideal ar fi ca nimeni să nu mai fie numit în vreo instituție publică, pe criterii politice. Ajunge! Și asta pentru că de fiecare dată, rezultatul e cu repetiție. Zilele trecute DNA a sigilat, biroul unui secretar general adjunct de la Ministerul Finanțelor. Acesta a fost pus în funcție, în septembrie 2023, de premierul Marcel Ciolacu, după ce fusese adus în minister de Nicolae Ciucă. Procurorii DNA au ridicat mai multe documente, biroul functionarului fiind sigilat. Și ca să plonjăm și mai mult în promiscuitate, DNA a efectuat, tot zilele trecute, mai multe percheziții la două spitale importante din București, Colțea și Sf. Luca. De asemenea, procurorii au ajuns si la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, pentru că și acolo sunt vizate infracțiuni de corupție (mită).

De unde trebuie să înțelegem, că ritualul izbăvirii în sănătatea din România a început, așa cum începe totul în armată, cu stângul. Între timp de la Ministerul Finanțelor, curg mesaje de genul: „ Suntem deplin angajați să promovăm integritatea și etica în toate aspectele activității noastre ”. Este genul de lozincă luată din politică, unde cei înregimentați, vin la fața locului și ne vorbesc cu un aer revoluționar, progresist și occidentalizat, despre un proiect de vindecare a statului. Când de fapt, toate aceste lucruri, sunt aspecte ale rămânerii în urmă și a mentalităților în paragină, care nu reprezintă altceva, decât sarea involuției băgată adânc în tăieturile pe care le-a făcut trecutul pe corpul țării. Dar, până la urmă, în patria unde până acum trei decenii şi ceva nu aveai voie nimic, acum ai voie să faci aproape orice. Pentru că inadecvarea lucrează fără pauză de masă şi fără vacanţă în România. Oricât de patrioți am fi noi, trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că deţinem o glorioasă experienţă seculară a complicităţii. Pentru că decenii la rând cei care au condus țara, au făcut ce au vrut ei – iar noi am fost reci, distanți și ne-am văzut de bucuria vieții. Ne uităm cu jind la alții, ca să vedem cum funcționează o societate cât de cât sănătoasă, dar acasă proliferează discuția în contradictoriu, ridicarea tonului și atacurile la persoană, în timp ce lucrurile cu adevărat importante stau pe loc și doar vorbim despre ele. E cam ca atunci când în trecut, refoloseam ambalajele ca niște naufragiați – când mutam țigările Snagov în pachetul de Marloboro, sau când plasam săpunul primit de “afară” între haine, în dulap, pentru a câștiga mirosul “de acolo”.

Problema rămâne însă în continuare “aici”, chiar dacă după ultimele sondaje, România se află în top trei, cele mai fericite țări din UE. Motive pentru această “performanță” există, din moment ce sigilăm birourile unor funcționari din Ministerul Finanțelor, ori efectuăm percheziții la spitale, pentru a lăsa totuși impresia că lucrurile se mișcă în direcția bună. Bine ar fi să modificăm și Constituția unde să scrie negru pe alb, și pentru magistrați, că pensia e după contribuție pentru toată lumea și pe aceeași bază de calcul. Iar prevederea să nu mai fie desființată de CCR, care a fost și parte în proces și judecător și apoi reînființată cu atribuții precise. În toate celelalte domenii ar fi conflict de interese, numai aici, nu a fost. Contribuția de la buget pentru pensiile speciale nu e un drept câștigat prin muncă, e o pomană care trebuie să înceteze. La fel și cosmetizarea neputinței.