Doi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au intervenit prompt pentru salvarea unei persoane aflate în dificultate, în timp ce se întorceau de la serviciu.
Ultima oră
Iranul avertizează din nou Bulgaria să nu permită folosirea teritoriului său pentru atacuri
Nicușor Dan a transmis un mesaj de Ziua Independenței Ucrainei: „România va continua să fie alături de Ucraina”
Sute de pietoni amendați în Constanța pentru că au traversat neregulamentar
Ai mobilă veche de aruncat? Unde găsești săptămâna aceasta benele pentru deșeuri voluminoase, în Constanța
Plt. maj. Arămitu Ionuț și plt. adj. Găină Marius se deplasau către domiciliu când au observat, pe șoseaua Mangaliei, într-o stație de autobuz, un tânăr de aproximativ 20 de ani căzut la pământ.
Fără să ezite, cei doi au oprit autoturismul și au intervenit imediat, acordând primul ajutor. În urma evaluării inițiale, aceștia au constatat că tânărul respira și avea puls, însă nu răspundea la stimuli, fiind inconștient.
Jandarmii au apelat de urgență numărul unic 112, solicitând intervenția echipajelor medicale specializate.
În scurt timp, la fața locului au ajuns un echipaj de poliție și o ambulanță. Tânărul a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Intervenția rapidă a celor doi jandarmi a fost esențială pentru ca victima să primească în timp util asistența medicală necesară.








